«Încredinţarea copilului meu se va judeca în România»

Ultima actualizare:

     Anamaria spune  că Anthony este complet  integrat în România,  unde și-a făcut mulți  prieteni și se simte acasă
Anamaria spune că Anthony este complet integrat în România, unde și-a făcut mulți prieteni și se simte acasă

Veste bună pentru Anamaria Nedelcu, mama acuzată că şi-a scăpat copilul de tatăl violent! Judecătoria Sectorului 3 a decis că dosarul de încredinţare a lui Anthony este de competenţa instanţelor române. Mai mult, a decis efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul tatălui canadian.

„Sunt fericită! Instanţa română este competentă să judece dosarul privind încredinţarea lui Anthony (6 ani). Aşa este şi normal, să se judece aici această cauză, deoarece copilul meu trăieşte de doi ani aici, s-a integrat perfect, merge la şcoală, face diverse activităţi extraşcolare, are prieteni aici, surioara lui mai mică, bunica lui trăiesc aici”, ne-a spus Anamaria Nedelcu (43 de ani). Asta înseamnă că toate probele pe care românca le are împotriva tatălui lui Anthony vor fi luate în considerare de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 3. Mai mult, instanţa a dispus, marţi, efectuarea unei anchete psiho-sociale la domiciliul tatălui copilului, Rafael Maximo Munoz Sierra, cetăţean canadian de origine dominicană. Potrivit deciziei judecătorilor, următorul termen în proces va avea loc în 17 iunie, fiind citat şi tatăl, în calitate de pârât. Şi asta, pentru că el o acuză pe româncă de răpire internaţională de minori. 

simeon stalpnicul png

În 1 martie 2016, un judecător de la Curtea de Apel Bucureşti a decis că Anthony trebuie să se întoarcă în Canada, unde are domiciliul, fără să ia în considerare nici o probă adusă de mama sa. Nu l-a interesat în ce condiţii ar urma să trăiască acest copil în Canada, alături de un tată care nici măcar nu l-a dorit. Nu l-a interesat că acest tată l-a agresat fizic, psihic şi chiar sexual, după cum ne-a povestit chiar Anamaria. „Când eram în Canada, după una din vizitele la tatăl său, Anthony s-a întors cu o vânătaie în jurul ochiului drept. Mi-a spus că tatăl lui s-a supărat pe el şi l-a lovit. Apoi, a spus că şi-a cerut iertare şi că l-a rugat să spună că s-a lovit singur”, mărturiseşte românca. Agresiunile faţă de copil nu s-au oprit aici. Anamaria a descoperit, tot în urma unei vizite la tată, că băieţelul avea acces la filme pornografice pe televizorul lui Sierra. Mai mult, femeia a fost şocată când copilul i-a spus că atât tatăl său, cât şi concubina acestuia îl mângâiau pe organele genitale în timp ce el dormea.

În casa asta au locuit, în Canada

simeon stalpnicul png

În 2014, când a părăsit Canada împreună cu cei doi copii ai săi, Anamaria a renunţat la tot ce avea acolo: şi-a vândut casa, a pierdut un serviciu plătit cu 90.000 de dolari pe an, tatăl fetiţei ei a rămas acolo, la fel şi prietenii. Anamaria le oferea copiilor, în Canada, tot confortul de care aveau nevoie, în timp ce Sierra locuia, ca şi în prezent, într-o locuinţă socială şi nu avea un venit stabil. 

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net