Îngrijorare în România! Remdesivirul, medicamentul salvator în caz de Covid-19, riscă să devină prea scump

Ultima actualizare:

    În prezent, o doză de Remdesivir costă 390 de dolari
În prezent, o doză de Remdesivir costă 390 de dolari

Începe bătălia internațională pentru Remdesivir, iar noi, românii, ar trebui să ne gândim cum să ne descurcăm singuri, avertizează Alexandru Rafila. Medicamentul salvator în caz de Covid-19 ar putea ajunge foarte scump după ce compania americană care îl produce a decis să-l vândă direct către spitale, și nu prin Departamentul de Sănătate, ca până acum.

Prețul Remdesivirului ar putea crește

Timp de 5 luni, Departamentul de Sănătate din SUA a fost responsabil de alocarea Remdesivirului în spitale. Compania care îl produce a anunțat că de acum lucrurile se vor schimba și va vinde medicamentul direct către spitalele. Acest lucru ar putea arunca în aer prețurile și așa mari (n.r. 390 de dolari o doză), iar împărțirea medicamentului se va baza pe principiul „cine oferă mai mult și mai repede”, susține Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Alexandru Rafila: „Va fi o competiție între țări”

„Deja sunt peste 2.500 de pacienţi incluşi în schemele de trament furnizate de Comisia Europeană şi după ce se livrează şi a treia tranşă probabil că trebuie să începem să ne gândim să ne descurcăm şi singuri. Va exista o competiţie între ţări. Una este să beneficiezi de un mecanism centralizat în care Uniunea Europeană are altă forţă de negociere şi de asta spun că ar trebui abordate din timp căile de discuţii în direcţia acestui medicament.

Medicamentul se administrează „cu zgârcenie” în România

Și dr. Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov, atrage atenția că dozele de Remdesivir existente în România sunt oricum insuficiente, în condițiile în care medicamentul se administrează doar pacienților aflați în stare gravă. Asta deși ar fi de ajutor să se dea și celor cu forme medii de Covid-19. „Este o problemă pe care noi, medicii, o semnalăm de mai multe săptămâni: faptul că medicamentele care sunt cât de cât eficace încep să fie tot mai greu disponibile. Sunt tot mai mulți pacienți și tot mai puține medicamente care și-au dovedit, prin studii, eficacitatea, astfel încât presiunea pe firmele producătoare este foarte mare și de obicei pentru fiecare medicament există o singură firmă producătoare”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net