Inițiativă: La Constanța, persoanele care nu se spală vor fi date jos din autobuz

Ultima actualizare:

    Foto: Adevarul
Foto: Adevarul

Primarul Constanței este decis: vrea o lege care să interzică persoanelor care miros urât să mai folosească mijloacele de transport în comun. Edilul vrea să-i protejeze pe călători, mai ales că în ultimele luni în județele Constanța și Tulcea peste 200 de persoane au fost diagnosticate cu hepatita A.

Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa, a anunţat luni, 18 noiembrie, la finalul şedinţei de Consiliu Local, că administraţia publică are în vedere găsirea unei soluţii pentru ca persoanele nespălate, care emană mirosuri neplăcute în mijloacele de transport în comun, să fie date jos. Edilul spune că acum verifică ce implicaţii ar avea o asemenea iniţiativă, deoarece vrea ca acţiunea să fie 100% legală.

„Toate autobuzele noastre sunt curăţate cu materiale astfel încât să nu devină un focar de infecţie autobuzul în sine. Împreună cu Poliţia Locală, am avut deja o discuţie, sper să găsim formula legală prin care să putem opri autobuzul şi să putem să-i dăm jos pe cei care nu se spală, pentru că ştim foarte bine că există trasee şi anumite intervale orare în care oamenii de bună credinţă trebuie să suporte câte o persoană care este certată cu igiena. Vrem să intervenim tocmai pentru a nu face din autobuzele noastre, indiferent că vorbim de cele noi sau cele vechi, un focar de infecţie pentru toţi utilizatorii mijloacelor de transport în comun“, spune Decebal Făgădău.

Măsuri de siguranță suplimentare pentru mijloacele de transport în comun

De asemenea, edilul Constanţei afirmă că acum analizează absolut toate implicaţiile acestei iniţiative care este una „bună, corectă, pe care noi nu o facem din dorinţa de a insulta sau batjocori pe cineva, ci din dorinţa de a-i proteja pe ceilalţi participanţi, călători din mijloacele de transport în comun”, conform adevarul.ro.

Primăria Constanţa anunţă că a luat măsuri de siguranţă suplimentare în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea răspândirii virusului hepatic de tip A. Astfel, autobuzele sunt dezinfectate periodic cu un concetrat de suprafaţă, pentru uz uman şi veterinar, cu spectru larg de aplicare ce curăţă şi dezinfectează într-o singură etapă.

Substanţa se aplică prin pulverizare şi are efect bactericid, fungicid şi virucid. După ce dezinfectantul a fost aplicat, uşile mijlocului de transport în comun se închid aproximativ jumătate de oră, timp în care substanţa acţionează asupra tuturor suprafeţelor.

În ultimele luni, peste 200 de persoane din Tulcea şi Constanţa au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Boli Infecţioase cu diagnosticul de hepatita A.

Citește și:

FOTO EXCLUSIV Tramvai, rupt în două după ce a deraiat. Circulaţia pe Calea Rahovei a fost blocată

Cum arată cel mai nou tramvai românesc

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
cersetor freepik jpg
calcule calculator bani salariu pensie rate bancare datorie
Cel mai mare drapel naţional din lume, expus la aerodromul Clinceni  (Foto: Bogdan Cristel/Reuters) jpeg
Nicolae Ciuca si a prezentat demisia  Foto Inquam Photos   Octav Ganea (5) jpg
curte jpg
inaugurare jpg 1 jpg
ceapa freepik jpg
Cimitirul Bellu jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net