Învaţă o meserie! Cu profesionala începi o afacere

Ultima actualizare:

     Poţi lua bani europeni dacă deschizi o firmă la sat, dar îţi trebuie o calificare în domeniu
Poţi lua bani europeni dacă deschizi o firmă la sat, dar îţi trebuie o calificare în domeniu

S-a deschis sesiunea de depunere a proiectelor de afaceri noi în mediul rural, cu bani de la UE. Este o listă lungă de posibile afaceri, dar ca acestea să aibă succes trebuie să ai pregătire în domeniu. Sunt 54.000 de locuri în acest an la şcolile profesionale unde absolvenţii obţin diplome pentru cele mai diverse meserii.

Se pot lua până la 70.000 €, bani europeni, dacă îţi deschizi o afacere nouă în mediul rural. De pildă, poţi deschide un service auto, dar ar trebui să cunoşti bine meseria de mecanic auto dacă vrei să ai succes.

Poţi să înveţi această meserie la şcoala profesională. Se mai dau bani pentru ateliere de croitorie, de frizerie, de reparaţii încălţăminte, de produse tradiţionale, de jucării, de produse din lemn şi multe altele.

Pentru anul şcolar 2017 -2018, sunt 54.000 de locuri la şcoala profesională, într-o mulţime de domenii. Se dau burse până la 500 de lei de la firmele unde se va face practică şi încă 200 de lei de la Ministerul Educaţiei.

La finalul şcolii profesionale, adică după trei ani, absolvenţii vor primi un certificat de calificare profesională recunoscut în toate ţările UE, cu care poţi deschide o afacere la sat, cu bani europeni.

În anul I de studiu, pregătirea teoretică reprezintă 80%, în timp pregătirea practică va reprezenta 20%. În al doilea an de învăţământ profesional, ponderea pregătirii teoretice va scădea la 40% din totalul orelor, în timp ce practica are o pondere de 60%.

În anul al treilea de învăţământ profesional, practica va fi de 72%, iar teoria doar 28%. După obţinerea certificatului de absolvire a învăţământului profesional, se pot continua studiile în învăţământul liceal (din clasa a XI-a), unde există locuri disponibile în clase de liceu.

Cele mai căutate domenii sunt: mecanică, turism şi alimentaţie, construcţii instalaţii şi lucrări publice, comerţ, electric, estetică şi igiena corpului, industrie textilă şi pielărie, -fabricarea produselor din lemn.

În fiecare judeţ, sunt clase de profesională pentru meserii specifice zonei sau căutate de firme.

De pildă, pe Litoral sunt mai multe clase de -turism şi alimentaţie publică, în Maramureş sunt căutaţi mecanici, în Bucovina se pregătesc lucrători în lemn, iar în Banat sunt necesari brutari, patiseri, confecţioneri produse textile.

Calendarul admiterii

– 8 -19 mai. Târgul ofertelor educaţionale. Prezentarea condiţiilor de studiu, meserii, număr de clase. Vor veni şi firmele care oferă ore de practică şi burse.

– 12 -16 iunie şi 26 -30 iunie. Înscrierea candidaţilor.

– 30 iunie. Afişarea listelor cu candidaţi înscrişi.

– 3-6 iulie. Probele de admitere. Se organizează numai în unităţile unde numărul celor înscrişi este mai mare decât numărul de -locuri. Rezultatele se -afişează la sfârşitul fiecărei zile. 

– 7 iulie. Afişarea rezultatelor finale.

– 24 iulie. Afişarea locurilor rămase libere.

– 29 -30 august. Înscrierea în a doua etapă de admitere.

– 6 septembrie. Afişarea rezultatelor finale.

Școala de ucenici, recunoscută şi în Europa

Vă puteți pregăti într-o -meserie căutată pe piața muncii și dacă urmaţi -cursurile unei școli de ucenici. De exemplu, din toamnă, compania -HeidelbergCement România va pregăti 15 ucenici pentru a fi calificați în ocupația de electrician întreținere și reparații, în cele trei fabrici de ciment de la Fieni (județul Dâmbovița), Taşca (județul Neamț) și Chișcădaga (județul Hunedoara).

Timp de 24 de luni, ucenicii vor parcurge un plan de formare profesională, în colaborare cu un furnizor autorizat, și un plan de -pregătire practică și muncă, într-o fabrică de -ciment, sub îndrumarea unor specialiști cu experiență în domeniu, din cadrul companiei.

La finalul programului, participanții vor susține un examen de absolvire, în urma căruia vor obține un certificat de calificare profesională, recunoscut la nivel național şi european. În funcție de rezultatele obținute, HeidelbergCement România le va oferi  posturi pe măsura calificării lor. Viitorii ucenici trebuie să fie absolvenți de liceu.

Cursuri de calificare

Pentru a înființa o afacere în mediul rural trebuie să aveți pregătirea necesară. O puteți obține printr-o mulțime decursuri organizate în toată țara.

De exemplu, Colegiul UCECOM din Capitală are o școală postliceală sanitară, de detectivi particulari, de tehnician maseur, -cosmetician și stilist, dar și cursuri de calificare în meserii căutate: bijutier, bucătar, croitor, coafor, mecanic auto, ospătar, optician, tinichigiu, vopsitor auto.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net