Învaţă să conduci de la «nebunii» de pe Discovery!

Ultima actualizare:

    Gary Humphrey si Bill Wu
Gary Humphrey si Bill Wu

Unul este expert în tehnici de supravieţuire şi se simte în largul lui numai în mijlocul naturii. Celălalt este orăşean până în măduva oaselor şi dependent de maşină. Nu au nimic în comun, dar împreună realizează cea mai „zăpăcită" emisiune TV.

Britanicul Gary Humphrey şi americanul Bill Wu sunt eroii principali în „2 nebuni pe 4 roţi", o producţie tv 100% adenalină, difuzată de Discovery Channel. Ideea emisiunii este simplă: cei doi sunt „aruncaţi" din elicopter într-o zonă pustie, de unde trebuie să ajungă în civilizaţie, cât mai repede posibil. Nu singuri, ci la volanul lui Ruby, o maşină de teren marca Jeep Wrangler.

Reporterul Click! s-a fotografiat alături de cei doi ”nebuni”

simeon stalpnicul png

Nu puţine sunt primejdiile pe care trebuie să le depăşească, aşa că Bill îşi testează măiestria în ale şofatului, în timp ce Gary se ocupă de „orientarea în teren". Cei doi au ajuns şi în România şi am avut ocazia să stăm la „poveşti" despre aventurile lor şi despre competiţiile off-road. În final, i-am rugat pe Gary şi Bill să dea câteva sfaturi cititorilor Click!-şoferi:

1 „Toată lumea trebuie să ştie că o maşină cu roţile dezumflate are aderenţă mai bună la sol. Deci, dragi şoferi, dacă circulaţi pe teren alunecos sau pe zăpadă aveţi grijă la presiunea din roţi. Dacă patinaţi, dezumflaţi puţin roata şi daţi-i înainte. O să meargă la fix", spune cu umor Bill Wu.

2 "În off-road, riscul derapării pândeşte la tot pasul. Cea mai bună metodă de a evita deraparea este să reduci viteza, pentru un contact mai bun cu terenul. Dacă ai derapat, nu călca brusc frâna. Apasă uşor pedala şi îndreaptă volanul spre direcţia în care maşina derapează", spun cei doi.

3. Mare grijă dacă ai condus prin apă. Trebuie să frânezi în mod repetat, pentru a îndepărta apa de pe saboţii de frână

4. Un alt secret al maeştrilor Discovery: când circulaţi pe un drum accidentat, atacaţi gropile şi denivelările întotdeauna la un unghi de 45 de grade. În felul acesta, maşina rămâne cu cel puţin trei roţi în contact cu solul.

Gary Humphrey, în trupele speciale

Gary a intrat în armata britanică la 20 de ani şi şi-a petrecut următorii 17 ani ca militar în Marina Regală şi în trupele speciale. Pe durata stagiului său militar, Garry şi-a perfecţionat tehnicile de supravieţuire în condiţii dintre cele mai dure - de la cele din zona arctică până la cele din junglă sau deşert. Aici a învăţat să lupte corp la corp cu anaconda, să castreze reni şi să supravieţuiască bând apă din lăstari de copaci.

Bill Wu e medic de profesie

Este împătimit al automobilismului şi un mare fan al maşinilor 4X4. Ca profesie, a fost medic chiropractician timp de şapte ani. A deschis un lanţ de clinici şi un birou de afaceri imobiliare în San Diego-California, iar succesul i-a permis să se retragă din activitate în 2006 şi să se dedice complet pasiunii sale. Are un garaj plin de maşini, pe care le numeşte „jucării de băiat mare".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
ungaria romania colaj pexels jpg
gustav klimt jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net