La șase ani de când un învățător dintr-un sat din Vaslui a agresat două eleve de clasa a III-a, dascălul a fost găsit vinovat de instanță. Aurel Țarălungă a fost condamnat pentru purtare abuzivă la un an de închisoare cu suspendare și la plata a 500 de lei daune morale pentru fetița căreia i-a rupt urechea.


Incidentul, soldat cu trimiterea în judecată a învăţătorului Ţarălungă s-a petrecut în anul 2014 la şcoala din satul Deleşti, comuna Cozmeşti, şi a ajuns în atenţia autorităţilor după ce rudele uneia unde eleve au depus plângere la Poliţie, scrie adevarul.ro. Rudele au reclamat că fetiţa, în vârstă de 9 ani, a primit o corecţie zdravănă de la învăţător, pe motiv că nu ştie să răspundă la întrebări. Învăţătorul ar fi lovit-o peste faţă şi a tras-o de urechi, până a ajuns să sângereze. Rudele fetei menţionau că nu este prima dată când dascălul aplică astfel de corecţii elevilor.

Fetița sângera la urechi

Mătușa fetei, care o creștea de vârsta de 2 ani, a povestit la vremea respectivă că nepoata a venit de la şcoală speriată, dar nu a povestit prin ce a trecut. În timp ce o pieptăna, a observat că este rănită după ambele urechi, sângerând. Femeia, care are şi calitate de tutore, întrucât părinții copilului sunt plecați la muncă în străinătate, a mers împreună cu fetiţa la Serviciul de Medicină Legală Vaslui, unde medicii au stabilit că pentru vindecarea rănilor are nevoie de trei - patru zile îngrijiri medicale. 

CLIIMA20140314_0113_1.jpg

Alexandra a avut nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale (FOTOGRAFII: SIMONA VOICU)

Ulterior, rudele s-au adresat Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui şi poliţiştilor, depunând plângere împotriva învăţătorului Aurel Ţarălungă. Reprezentanţii ISJ Vaslui care au declanşat şi ei o anchetă în acest caz, afirmând că la prima vizită au găsit elevii de la clasa învăţătorului timoraţi, unii dintre ei recunoscând că au fost ameninţaţi că vor fi lăsaţi repetenţi dacă vor spune ce s-a întâmplat.

Învăţătorul a negat acuzaţiile susţinând că ar fi fost victima unor răzbunări. Însă cercetările poliţiştilor aveau să scoată la iveală că, pe lângă fetiţa de 9 ani care a fost bătută în mai multe rânduri de dascăl, o altă colegă de clasă a fost şi ea agresată de învăţător.

Daune morale de 500 de lei

Judecătoria Vaslui a decis condamnarea învăţătorului Aurel Țarălungă la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru o perioadă de doi ani (termen de supraveghere). Practic, dacă în perioada de supraveghere, învăţătorul nu va comite alte fapte penale, condamnarea nu se va regăsi în cazier. Dascălul a fost găsit vinovat de săvârşirea a patru fapte de agresiune comise împotriva a două eleve. Pentru una dintre ele, cea căreia învăţătorul i-a rupt urechea, familia s-a constituit parte civilă, solicitând instanţei să îl oblige pe dascăl să achite daune morale pentru suferinţele cauzate copilei. Instanţa a admis numai în parte solicitarea familiei, obligându-l pe învăţător să plătească elevei doar 500 de lei cu titlul de daune morale.

Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă.
 

Citește și: 

 

Învăţătorul i-a rupt urechile că nu a ştiut lecţia

 

Învățător din Vaslui, acuzat că a pipăit elevele de clasa a IV-a: „Copiii nu mai vin la școala de frica lui!”

 

 

 
 
Loading...