Iohannis, ultimatum pentru Guvern în scandalul recursului compensatoriu.”Trebuie intervenit de urgență”

Ultima actualizare:

    Klaus Iohannis cere o Ordonanță de Urgență care să corecteze prevederile recursului compensatoriu
Klaus Iohannis cere o Ordonanță de Urgență care să corecteze prevederile recursului compensatoriu

Klaus Iohannis a transmis că România este pregătită să gestioneze situația apărută după ce parlamentul britanic a respins Brexitul. Preşedintele României a susţinut, miercuri, 16 ianuarie, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni pe două teme: criza din Marea Britanie și legea privind recursul compensatoriu.

Klaus Iohannis i-a somat pe guvernanți să găsească soluții în scandalul recursului compensatoriu. Președintele a intervenit după ce, în ultima perioadă, s-au înmulțit infracțiunile comise de foști deținuți, eliberați în baza recursului compensatoriu. În perioada ianuarie-octombrie 2018 au fost eliberați aproximativ 9.000 de deținuți în baza Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu, 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, 7.665 prin admiterea de către instanţele de judecată competente a liberării condiţionate.

”S-a discutat foarte mult despre delicvenți care au fost eliberați mult mai repede în baza a ceva numit «recurs compensatoriu». Această chestiune a fost posibilă în baza unei legi care e în vigoare. Trebuie să spun foarte clar și răspicat: siguranța cetățeanului român nu e negociabilă! Trebuie să tragem câteva concluzii și să venim cu soluții pentru ca românul de rând să stea liniștit acasă și să nu se sperie că un delicvent vine peste el”, a declarat Iohannis.

Președintele a insistat asupra faptului că este mai importantă acum găsirea unei soluții decât căutarea unui țap ispășitor pentru situația creată. ”Am observat că se caută un vinovat pentru această lege. Vă spun clar: nu asta e soluția! De aceea, solicit Guvernului României să facă într-un timp scurt o analiză profundă și să vină cu soluții. Aceste soluții trebuie să vină de la Guvern, de la Ministerul de Justiție. Se poate intra foarte rapid în Parlament, se poate corecta legislația. Nu e acceptabil ca lumea să caute vinovați, în loc de soluții”, a adăugat președintele.

Klaus Iohannis, despre respingerea acordului pentru Brexit

Președintele Iohannis a abordat și tema respingerii, în parlamentul britanic, a acordului pentru Brexit.

”Multă lume s-a întrebat dacă este posibilă o renegociere a acordului sau dacă sunt poziții diferite în UE 27. Și aici pot să vă spun cu foarte mare claritate că noi suntem uniți: nu există abordări divergente. Pe de altă parte, acest acord care a fost îndelung negociat și aprobat de UE 27 nu va fi renegociat. Astfel, așteptăm poziția Guvernului Marii Britanii, dar nu e cazul să intrăm în fibrilații, în panică. UE e pregătită pentru toate variantele, iar noi suntem pregătiți să jucăm rolul președinției Consiliului UE”, a declarat președintele.

Președintele a avut un mesaj optimist pentru românii care lucrează în acest moment în Marea Britanie. ”Foarte mulți români au rude care muncesc acolo și își pun întrebarea ce se întâmplă cu ei. Dacă rămâne acordul, le vor fi asigurate toate drepturile. Însă suntem pregătiți pentru negocieri care vor duce și înspre alte scenarii. Nimeni nu trebuie să își facă griji pentru ei: suntem aici, suntem pregătiți, vom avea soluții.”

Marți seară, Parlamentul britanic a respins, cu o majoritate de 230 de voturi, acordul pentru Brexit, negociat de UE cu guvernul condus de Theresa May.Uniunea Europeană a anunțat după vot că a cerut Guvernului britanic să-și clarifice intențiile de urgență și că documentul nu poate fi renegociat.

image
image
image
image
image
image
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net