Ion Iliescu, primul sărut cu doamna Nina în Cişmigiu

Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Ion Iliescu a povestit cum a cunoscut-o pe soţia sa, Nina, unde s-au sărutat întâia oară şi cine le-a cântat la nuntă. Cei doi au o căsnicie de 66 de ani.

"Ne-am cunoscut la 18 ani, eram elevi amândoi, ea la Haşdeu, eu la Spiru Haret, eram activi şi unul şi celălalt. Primul sărut, ca la fiecare, în parcul Cişmigiu. Şi apoi plimbările prin Parcul Carol. Eu locuiam în Piaţa Filaret şi mergeam deseori în parcul vecin nouă", a rememorat Iliescu.

Fostul preşedinte a destăinuit că atât el cât şi soţia sa sunt romantici, iar povestea lor a fost una „de dragoste la prima vedere"."După cel de-al doilea an de studenţie, în 1951, pe 21 iulie, am decis să ne căsătorim. Pe vremea aceea nu aveam nimic. Nu ne puteam permite nunţile de azi. Am mers împreună cu cele două mame şi două mătuşi. În prima zi, în apartamentul de bloc din piaţa Filaret, la noi acasă, câţiva din partea mea, câţiva din partea ei şi a doua zi, la ei acasă, în cartierul Giuleşti, la o casă, sub o boltă de viţă, iarăşi cu membrii celor două familii. La mine acasă, au venit doar doi prieteni", s-a confesat Iliescu.

Întrebat dacă la nuntă au fost lăutari sau a cântat magnetofonul, fostul şef de stat a i-a amintit: "Un unchi de-al meu a venit cu un violonist din Olteniţa, că noi am locuit acolo, în apropierea cartierului vesel al lăutarilor. Şi un prieten a venit şi ne-a întreţinut".Iliescu a mai povestit cum soţia sa, Nina, a a făcut naveta săptămânal timp de trei ani şi jumătate în care el a locuit la Timişoara. "Atunci nu erau cinci zile lucrătoare, ci şase. Se urca în tren seara şi se întorcea luni dimineaţă. N-a fost uşor - trei ani şi jumătate", şi-a lăudat Ion Iliescu soţia.

Citeşte mai multe amănunte pe adevarul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
ungaria romania colaj pexels jpg
gustav klimt jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
WhatsApp Image 2024 04 24 at 10 52 03 jpeg
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net