Kassi Rotariu va fi operată pentru a 45-a oară

Ultima actualizare:

    Iosif Rotariu este un om cu suflet mare. El se ocupă de cei doi copii înfiaţi, Cristian (14 ani) şi Kassandra (12 ani)
Iosif Rotariu este un om cu suflet mare. El se ocupă de cei doi copii înfiaţi, Cristian (14 ani) şi Kassandra (12 ani)

Kassandra (12 ani), fiica adoptivă a fostului mare fotbalist Iosif Rotariu, a trecut prin 44 de intervenţii chirurgicale, la mâini şi la picioare, după ce a fost diagnosticată cu osteomielită, o boală păcătoasă, care toacă articulaţiile. Din păcate, puştoaica va ajunge din nou pe masa de operaţie, în vară.

Kassandra va trece, în vacanţa de vară, printr-o altă operaţie la piciorul stâng, care, până în urmă cu câteva luni, era mai scurt decât dreptul cu 11 centimetri. Medicii i-au pus atunci o nouă proteză la şold, astfel că puştoaica a reuşit să scape de pantofii cu tocuri ortopedice, pe care părinţii ei îi achiziţionau cu greu, din străinătate, la preţul de 1.000 de euro perechea.

Însoţită de Cristian, fratele ei, dar şi de părinţii Dana şi Iosif Rotariu, Kassandra a ajuns, zilele trecute, la o clinică din Franţa. Mama ei a povestit, pe Facebook, despre acest ultim control medical, dar şi despre cea de-a 45-a operaţie: ”Kassandra este bine acum, nu îi mai trebuie pantofi ortopedici. Degetele de la piciorul stâng, care era mai scurt cu 11 centimetri, nu au crescut normal. În vară ar urma să-i tragă degetele, să le lungească într-un fel. Până atunci, Kassandra trebuie să facă recuperare zi de zi”. 

Dar familia Rotariu îşi face griji şi pentru fiul lor, Cristian (14 ani), bolnav de diabet: “Sunt foarte supărată, după tot zbuciumul cu fetiţa, acum avem probleme cu băieţelul, care are diabet de la vârsta de 3 anişori. Am fost cu el la medic, ca să îi pună pompă de insulină la burtică, pentru a nu mai face câte şase injecţii pe zi. În plus, sărăcuţul, trebuia să mănânce totul cântărit, pentru ca problemele de sănătate să nu se agraveze”, ne-a spus Dana Rotariu. 


    Kassandra, la clinica din Franţa, unde la vară va fi din nou internată
Kassandra, la clinica din Franţa, unde la vară va fi din nou internată

Iosif şi Dana Rotariu au adoptat-o pe Kassandra pe când aceasta avea doar 4 anişori. Micuţa trăise un adevărat coşmar lângă bunica ei, Dorina Rozalia Păcurariu. Femeia o ars-o pe copilă cu ţigara, a desfigurat-o cu acid sulfuric, i-a smuls unghiile şi i-a dislocat maxilarul. N-a rămas însă nepedepsită: ”A fost condamnată la opt ani de închisoare, dar a executat doar 6 ani. A reuşit să scape aşa repede pentru că a avut un comportament exemplar şi pentru că a muncit tot timpul cât a stat închisă. După ce a ieşit din închisoare, a plecat în străinătate, ca să nu mai dea ochii cu nimeni”, a mai adăugat Dana Rotariu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net