La 12 ani e stâlpul familiei

Ultima actualizare:

    Alex nu se dă niciodată bătut în faţa stivei de lemne
Alex nu se dă niciodată bătut în faţa stivei de lemne

Copil cu suflet de uriaş! Într-un sat aflat la 20 de kilometri de Oradea, un băieţel luptă zi de zi cu neajunsurile. Tatăl său l-a abandonat după naştere, iar mama sa a fost răpusă de o boală nemiloasă. Puştiul locuieşte cu bunica, în vârstă de 69 de ani, şi se ocupă de gospodărie când vine de la şcoală.

Toată lumea din satul bihorean Hidişelul de Sus îl ştie pe Alex Cazaciuc, un băiat de numai 12 ani, care ţine piept, curajos, unui destin crud. Echipat în trening, Alex ne arată, zâmbind, că este un voinic. Iarna bate la uşă, iar cămăruţa în care-şi duce zilele, alături de bunica sa în vârstă de 69 de ani, trebuie încălzită. “Nu am ce face, trebuie să sparg lemnele. O să crap câte pot, numai să nu vină zăpada”, explică el.

Acum un an, o boală cruntă i-a răpit mama, iar tatăl îl abandonase demult, după naştere. Puştiul îi poartă de gijă şi bunicii, atinsă de bolile vârstei. Cu spatele gârbovit, bătrânica se străduieşte, la rândul ei, să-i fie lui Alex şi mamă, şi tată.


    Alături de mamaie, în cămăruţa friguroasă
Alături de mamaie, în cămăruţa friguroasă

“Nu am treabă cu Alex, mă ascultă tot timpul. Marele bai e că nu pot munci. Când are nevoie de bani pentru un corn, îi dau. Îmi doresc să trăiesc până face el 18 ani, apoi pot muri liniştită”, mărturiseşte tanti Floare pentru adevarul.ro.

Alex s-a maturizat mult înainte de vreme. Puştiul se mulţumeşte cu ceea ce are şi e dispus să lupte. I-ar plăcea să fie şofer pe TIR, pentru că, spune el, îi plac maşinile.“De mama îmi este dor. Alt­fel, nu-mi lipseşte nimic”, spune, cu modestie, băieţelul, care nu tânjeşte după laptop sau tabletă, precum cei de vârsta lui. Pentru Alex, ziua începe la ora 6.00, când se trezeşte ca să meargă la şcoală. Nu mănâncă dimineaţa, “fiindcă nu mi-e foame. Aşa m-am obişnuit”. La ora 14.00, copilul ajunge acasă, mănâncă, îşi face temele şi începe treaba în gospodărie. “Mătur pe lângă casă, dau de mâncare la animale, aduc lemne şi le tai”, povesteşte prichindelul.

Bunica şi Alex împart o cămăruţă cu podele vechi şi cu două paturi. Frigul intră printre ramele vechi ale ferestrelor, iar umezeala a cuprins pereţii, mai ales că “fântâna”, o gaură din care scot apă, este săpată în cămăruţa de la intrare.


    “Fântâna” e săpată în interiorul casei dărăpănate
“Fântâna” e săpată în interiorul casei dărăpănate

I-ar plăcea un brad împodobit cu bomboane de ciocolată

”Eu, de sărbători, nu vreau nimic special. Poate un telefon şi nişte jucării. Un tractor, TIR-uri micuţe sau maşinuţe. O să mi le aducă Moşul dacă sunt cuminte. Depinde. Uneori sunt mai cuminte, alteori sunt, poate, un pic răutăcios”, se amuză copilul, care nu ştie ce este acela brad de Crăciun.

I-ar plăcea unul mare, în care să atârne nu neapărat globuri, cât mai ales bomboane de ciocolată. Cei care doresc să le dea o mână de ajutor lui Alex şi bunicii sale pot intra pe pagina de Facebook Ajuta-l pe Alex sa ramana acasa, creată special pentru băieţelul vrednic. Cei doi ar avea nevoie de o cameră în care să doarmă, o baie şi o bucătărie amenajate decent.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net