La admiterea în facultate vor conta şi mediile din liceu

Ultima actualizare:

Sunt 62.400 de locuri în anul I de facultate şi tot mai puţini absolvenţi de liceu cu diplomă de Bac. Ca urmare, ministerul s-a gândit să dea posibilitatea universităţilor să-şi aleagă mai uşor viitorii studenţi. Astfel, înainte de 2012, ministrul educaţiei de atunci, Cătălin Baba, a decis eliminarea posibilităţii utilizării mediilor din liceu la dosarul de admitere la facultate.

Motivul: oficialii au vrut în acest fel să elimine diferenţele dintre notele din catalog şi ceea ce ştiu cu adevărat elevii. Dar în acest fel, tot mai puţini tineri puteau să urmeze o facultate. Acum, prin ordin de ministru, publicat ieri în Monitorul Oficial, se revine la varianta veche.

Iată ce noutăţi vor fi anul acesta, potrivit ordinului Ministerului Educaţiei.

La calculul mediei generale de admitere la facultate pot fi luate în considerare notele de la probele de Bac, media de la Bac, notele din anii de studii, după caz, la decizia universităţii.

La admiterea în facultăţile unde predarea este în limba română, la solicitarea scrisă a candidaţilor care au susţinut la Bac şi proba la Limba şi literatura maternă, examenul de admitere se poate susţine şi în limbile materne respective, la decizia universităţii.

Un candidat poate fi admis şi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent.

Un candidat declarat admis poate beneficia de bursă pentru un singur program de licenţă, pentru un singur program de master şi pentru un singur program de doctorat.

Rezolvarea contestaţiilor este în exclusivitate de competenţa instituţiilor de învăţământ superior. Nu se admit contestaţii pentru probele orale, de aptitudini sportive sau artistice. Decizia comisiei de contestaţii este definitivă.

Luni începe simularea examenelor

La prima simulare, cea din iarnă, elevii au spus că nu au avut timp să se pregătească sau că mai este vreme să recapituleze. Iată că mai sunt două luni şi jumătate până la examenele reale. De aceea, a fost programată încă o serie de simulări pentru Bac şi pentru Evaluarea Naţională. Pentru Bac, în Bucureşti, testele încep luni, când e programată proba la alegere conform filierei, profilului, specializării. Miercuri se face simularea la Limba şi literatura română, iar vineri la Matematică şi Istorie. Simulările la Evaluarea Naţională vor avea loc miercuri, la Limba şi literatura română, şi vineri, la Matematică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Hotel Ambasador Bucuresti FOTO Shutterstock
image
image
image
image
image
image
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net