Ne aflăm în plin sezon estival, iar mai toată lumea se gândește la soare, plajă și leneveală. Dacă nu ai apucat să-ți rezervi ceva, Click! îți spune la ce să fii atent înainte să-ți cumperi vacanța prin agenție ca să nu iei țeapă.


În România, sunt 2.500 de agenții acreditate, dar și multe obscure, care funcționează fără nici o aprobare de la Ministerul Turismului.

Vin cu oferte care să-ți ia ochii și nu întotdeauna își respectă contractul. Au fost cazuri în care și agenții vechi le-au dat țeapă clienților și i-au lăsat fără vacanța deja plătită.

Dragoș Anastasiu, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), îți spune la ce să fii atent înainte să bați palma pentru un sejur.

”Nu există niciodată garanții, ci indicii după care te poți ghida. În primul rând, verifică pe site-ul Ministerului Turismului dacă se afla pe listă, dacă este membru ANAT. Sunt multe agenții de apartament care nu sunt înregistrate. Apoi, contează mult renumele, referințele. Citește despre ea pe Internet, apoi mergi la adresă ca să vezi dacă are un sediu, modul cum se comportă angajații cu tine. Un alt detaliu care ar trebui să te pună pe gâduri este prețul mic în comparație cu piața. Deci să nu te uiți numai la chilipiruri, dacă este o diferență mai mare de 2-3% este ceva dubios. Cu toții lucrează cu aceiași  hotelieri și primesc aceleași oferte”, a explicat Anastasiu, care are o experiență în turism de peste 20 de ani.

Două agenții falimentare în doi ani

Anul trecut, Omnia Turism a vândut vacanțe în toată lumea reduse cu 40%. Dincolo de oferta sub piață s-a dovedit a fi o mare țeapă.

Firma avea mari probleme financiare, astfel că patronul s-a sinucis.

pagubit-omnia-turism.jpg

pagubit, omnia turism
Bărbatul din imagine a fost păgubit cu aproape 7.000 de euro de Omnia Turism, de la care a cumpărat 3 vacante reduse cu 40%
În urma lui au rămas datorii de 7,4 milioane de euro din peste 8.300 de pachete turistice vândute pentru 2018, iar clienții au pierdut vacanțele.

În urmă cu trei săptămâni, povestea s-a repetat. Agenția Terra Tourism și-a anunțat printr-un e-mail partenerii și clienții că nu-și mai poate onora obligațiile față de aceștia și le-a recomandat să se adreseze asiguratorului City Insurance.

Disperați, oamenii au început să-i sune, dar nu le-au răspuns. Au pierdut banii, vacanța și se așteaptă să se deschidă procedura de insolvență.

Țările în care românii preferă să plece în vacanță

Vacanțele în insulele grecești, în Antalya și Bodrum din Turcia, Tenerife și Mallorca din Spania, Split din Croația, cu zbor charter din București, Iași și Cluj-Napoca, sunt cele mai căutate pentru sezonul 2018.

Turiștii preferă sejurile relaxante, la hoteluri de patru stele în Grecia, Turcia, Croația, Cipru, și resorturile de cinci stele din Antalya.

Pe regiuni, potrivit unui studiu realizat de turoperatorul Cocktail Holidays în funcție de rezervările turiștilor, românii din nordul țării merg mai mult în Grecia, cei din estul și sudul țării  în Turcia, în timp ce vestul țării preferă Spania.  

În sezonul estival 2018 (mai-septembrie), peste 25.000 de români din întreaga țară merg în vacanță prin turoperatorul Cocktail Holidays și agențiile revânzătoare partenere. Dintre aceștia, 20.000 au ales sejururi cu zboruri charter.

Pe timpul verii, compania de turism operează peste 25 zboruri charter săptămânale de pe aeroporturile din Iași, Cluj-Napoca și București, către 20 de destinații europene din șapte țări.

Moldovenii vor Grecia

În regiunea Moldova, cele mai căutate destinații sunt: Grecia (insulele Rodos, Zakynthos), Cipru, Spania, cu zbor charter din Iași.

Turiștii moldoveni au, în medie, un buget de 650 de euro/persoană, iar cei mai mulți preferă să călătorească în grupuri mari, cu familia și prietenii.

Ardelenii aleg Spania, iar ”sudiștii” Turcia

În Ardeal, cele mai multe vacanțe vândute sunt pentru Spania, în top fiind faimoasa insulă Mallorca, pentru care turiștii alocă un buget de cel puțin 750 de euro/persoană. Turiștii din vestul țării sunt mai pretențioși și aleg vacanța după o documentare amănunțită.

Românii din sudul și estul țării aleg ca destinație de vacanță Bodrum, Tenerife, dar și Ibiza Greciei, Mykonos, pentru care alocă 799 de euro de persoană, știind că vor avea o vacanță de neuitat, cu servicii excelente.

O altă destinație preferată de ei este Peninsula Peloponez, cea mai tradițională zonă a Greciei, oferită în premieră pe zbor charter din această vară, la tarife care pornesc de la 399 de euro/persoană vacanța de șapte nopți.

Vacanțele pe charter în Turcia, și în special în zona Bodrum, pe care românii pare să o redescopere, sunt cele mai căutate la București.

Bucureștenii sunt dispuși să cheltuiască în medie 590 de euro/persoană pe un sejur la hotelurile all inclusive și cumpără cel puțin o excursie opțională, cu prețuri de la 25 la 150 de euro.

Din București pleacă, de altfel, mai multe curse charter spre Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Croația, Emiratele Arabe Unite, Muntenegru și Egipt.

Pentru cei care locuiesc în provincie, mai precis în Tecuci, Galați, Brăila, Iași, Bacău, Focșani, Buzău, Constanța, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Brașov, transferul la și de la Aeroportul Internațional Henri Coandă este inclus în prețul vacanței.

În ceea ce privește unitățile de cazare, în cazul Turciei majoritatea cererilor sunt pentru hoteluri de cinci stele, în timp ce în Spania, Grecia, Cipru, Croația turiștii preferă hoteluri de trei și patru stele.

530 de euro, bugetul mediu de persoană

La nivel național, bugetul mediu pentru un sejur de șapte nopți la un hotel de patru stele, cu demipensiune, transport charter avion, transferuri, taxe și asigurări medicale și storno este de 530 de euro/persoană.

În general, turiștii care aleg vacanțele Cocktail Holidays sunt cupluri și familii cu copii, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, cu studii medii și superioare, venituri medii și peste medie, care aleg atât vacanțe de relaxare, cât și vacante active ori pentru shopping.

 “Odată cu creșterea bugetelor alocate pentru vacanțe, observăm și o creștere a interesului față de destinația aleasă, turiștii sunt mai documentați, mai dornici de experiențe noi și dispuși să cheltuiască mai mult în vacanțe, pentru activităti la destinație. Vorbim astfel despre turiști mai educați, mai selectivi și mai preocupați de calitatea serviciilor achiziționațe. Oferim însă vacanțe pentru toate bugetele, de la câteva sute de euro la mii de euro, cu toate taxele incluse, asta neînsemnând că cele ieftine ascund și capcane pentrut turiști. Având o experiență de 25 de ani în organizarea vacanțelor pentru turiștii români am ajuns să știm care sunt preferințele acestora și ce să alegem pentru a oferi hoteluri bune aferente fiecărui buget”, explică Dan Goicea, manager Cocktail Holidays.

Brandul Cocktail Holidays a apărut în urmă cu 11 ani, compania care îl deține, Prompt Service Travel Company, fiind înființată în 1993.

Compania și-a început activitatea oferind turiștilor vacanțe cu zboruri charter în Grecia - Creta, în prezent operând peste 25 de destinații din București, Cluj-Napoca si Iași. Anual organizează circuite culturale, istorice, tematice, dar și vacanțe în destinații exotice precum Sri Lanka, Thailanda, Brazilia.

 

Loading...