Le pune muzică roşiilor ca să crească mai gustoase

Ultima actualizare:

    Roşiile sunt udate cu apă adusă de la 100 m adâncime
Roşiile sunt udate cu apă adusă de la 100 m adâncime

Muzica clasică are un efect benefic nu doar asupra oamenilor, ci şi asupra roşiilor. Un fermier din Cluj a descoperit o formulă inovatoare prin care face ca produsele pe care le cultivă să aibă un gust deosebit: le creşte pe fundalul sonor al creaţiilor muzicale.

Liviu Baltă, un economist din Cluj, a ridicat de la zero o fermă, la 20 de kilometri de oraş, unde cultivă legume organice, pe care le livrează la domiciliul clienţilor săi pe bază de abonament. Conform adevărul.ro, el susţine că găsit cea mai bună metodă pentru ca legumele să crească mai bine: le pune muzică clasică. Asta l-a costat, însă, pentru că doar pentru sistemul de sonorizare prin care pune muzică pentru legume a plătit 2.000 de euro.Baltă susţine că plantele ating diverse nivele de stres sau de relaxare cauzate de mediul exterior. Iar muzica, prin undele sonore, influenţează starea plantelor. Conform cercetătorilor muzica clasică are o influenţă benefică privind creşterea plantelor, spune el. În sprijinul acestei afirmaţii vine şi un studiu realizat de Association of Global Science Inovation, dar şi altele care au fost publicate în revistele ştiinţifice.

„Totodată, persoanele care lucrează într-un mediu cu muzică relaxantă, cum este în cazul nostru o seră cu roşii, beneficiază şi ele de armonia cu natura”, mai spune el pentru  adevarul.ro.

De profesie economist, Liviu Baltă s-a reprofilat acum câţiva ani şi a pus bazele unei ferme care cultivă legume organice. El a povestit că a apelat inclusiv la fonduri europene pentru a-şi dezvolta afacerea. „Pentru a avea apă de calitate, necontaminată, pentru a iriga culturile, am forat la peste 100 de metri adâncime. Asta după ce în urma studiilor efectuate s-a stabilit că apa respectivă are o calitate deosebită, la fel ca şi solul, un cernoziom cu o concentraţie mare de nutrienţi organici. Investiţia continuă“, a mai explicat el pentru adevarul.ro.


    Liviu Baltă, un fermier clujean susţine că sistemul de sonorizare  din seră e secretul gustului special al produselor sale
Liviu Baltă, un fermier clujean susţine că sistemul de sonorizare din seră e secretul gustului special al produselor sale

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net