Lecţie de viaţă: educatoarea care vinde lavandă ca să-şi ajute familia. Afacere pornită cu 800 de lei

Ultima actualizare:

    Elena Simion, o femeie de toată ispravaFoto: Arhivă personală
Elena Simion, o femeie de toată ispravaFoto: Arhivă personală

Ea – bugetar, soţul – bugetar, salarii mici, copii de crescut. O educatoare din Călăraşi n-a stat să se plângă şi a decis să-şi ia soarta în mâini. Fire întreprinzătoare şi creativă, Elena Simion a pus pe picioare o afacere profitabilă. Femeia cultivă levănţică pe un teren de la ţară al socrilor şi vinde producţia la Călăraşi. Planta parfumată şi la mare căutare se dă ca pâinea caldă. Elena Simion şi familia sa se impart acum între oraş şi sat, unde au grijă de cele 1,2 hectare plantate cu “aur mov”.

“Mie nu mi-e ruşine de muncă. Orice lucru bine făcut şi cu pasiune ne aduce în primul rând un câştig sufletesc. Eu am vândut levănţică şi la piaţă, fără să ţin cont de părerea unora care ne-au întors spatele”, povesteşte educatoarea Elena Simion. “Munca înnobilează şi ne ajută să trăim decent. Am copii, eu şi soţul suntem bugetari, mă gândesc de pe acum că trebuie le asigur un viitor. Fiica cea mare este elevă la liceu, în curând va merge la facultate. De ce să stau şi să mă plâng, dacă pot să fac şi altceva în afară de serviciul de zi cu zi? Am ales această cultură pentru a obţine un câştig peste salariile noastre”, spune femeia, în timp ce pune cu grijă levănţică în săculeţi.Au folosit terenul socrilorElena Simion a avut curajul să intre în afacere fără să ştie prea multe despre levănţică: ce soi trebuie să cultive, cum trebuie îngrijită cultura, ce trebuie făcut când planta ajunge la maturitate. “Am învăţat din mers: am citit, m-am documentat, am cerut sfaturi în stânga şi-n dreapta şi am zis că e momentul să încercăm. Terenul pe care am cultivat se află în comuna Vlad Ţepeş şi aparţine socrilor mei, fiind dat în arendă. Ne-am gândit că e mai bine să-l lucrăm noi. Zis şi făcut. Am cumpărat cel mai bun soi de lavandă: Codreanca. Am dat 800 de lei pe o jumătate de kilogram de sămânţă şi a ieşit un lan minunat. Nici nu ne aşteptam!”, se entuziasmează educatoarea.Vânzare pe Facebook

După ce se lasă la uscat în magazie, levănţica este amabalată în săculeţi
După ce se lasă la uscat în magazie, levănţica este amabalată în săculeţi

Din primăvară, de când a fost cultivată planta, familia Simion a mers şi a săpat terenul de opt ori pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării armonioase a lavandei. După primul cules, Elena şi soţul au pus plantele la uscat în magazie, le-au cernut apoi pentru a elimina praful şi le-au adus la Călăraşi pentru a le comercializa. Aici, în propria locuinţă, într-un apartament, fiecare membru al familiei face buchete sau ambalează în săculeţi “aurul mov”.  Vânzarea se face în principal pe Facebook, la clienţi din Călăraşi, dar şi din judeţele învecinate, cu 5 lei săculeţul.

Fiica cea mare Elenei a creat pagina “Romanţa lavandei de Călăraşi”, pentru a face cunoscută afacerea. Cererile au început să curgă încă din prima zi, iar clienţii sunt din ce în ce mai mulţi. Până în prezent, aproximativ două tone de levănţică au fost vândute en-detail.Pasul următor: uleiul volatil“Aş vrea să ne extindem în viitor, dar e nevoie de bani”, mărturiseşte educatoarea. “Până acum am investit aproximativ 10.000 de lei, punând la socoteală drumurile până la ţară, plata zilierilor care ne-au ajutat la săpat şi la cules, dar şi procurarea materialelor pentru ambalare. E dificil, dar şi foarte frumos. Cred am avut noroc şi acest lucru ne mobilizează pentru a merge mai departe. Anul acesta intenţionăm să distilăm şi să obţinem ulei volatil”, adaugă Elena Simion. 

Citeşte întreaga poveste pe adevarul.ro! 

image
image
image
image
image
image
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net