«Legea defăimării» a fost adoptată. Amenzile vor fi majorate

Ultima actualizare:

    Creșterea cuantumului amenzilor pentru defăimare socială a fost adoptată, la propunerea liderului PSD, Liviu Dragneafoto: Arhiva Personală
Creșterea cuantumului amenzilor pentru defăimare socială a fost adoptată, la propunerea liderului PSD, Liviu Dragneafoto: Arhiva Personală

Legea inițiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, numită „Legea defăimării”, a fost adoptată de către deputații juriști, marți (9 februarie). Cuantumul amenzilor pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunități a fost mărit, ajungând până la 100.000 de lei.

Legea prevede că în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării va fi înființat Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane și Toleranței, potrivit Mediafax. Acest departament va avea rol de prevenire și sancționare a defăimării sociale.

În acest context, defăimarea socială este definită ca „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un grup social”.

''(1) Contravenţiile prevăzute la art. 2 alin. (2), (4), (5) si (7), art. 6-9, art. 10, art. 11 alin. (1), (3) şi (6), art. 12, 13, 14 şi 15 se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate'', se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern, fiind adoptat un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.

Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaților cu 17 voturi „pentru” și 5 „împotrivă”. Toate acestea vin în contextul în care, în luna octombrie a anului trecut, Liviu Dragnea a anunțat că va diminua cuantumul amenzilor pe criterii de apartenență politică și de avere. Anterior, amenda se ridica la maximum 60.000 de lei, pentru o faptă de defăimare socială care vizează un grup social. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net