Legea privind starea de alertă a fost adoptată. Va intra în vigoare abia săptămâna viitoare

Ultima actualizare:

    Camera Deputaților a adoptat legea privind starea de alertăfoto: arhiva Click!
Camera Deputaților a adoptat legea privind starea de alertăfoto: arhiva Click!

Deputații au aprobat legea care prevede măsurile dispuse în perioada stării de alertă. Din legea adoptată miercuri seară a fost scos amendamentul propus de PNL care prevedea intrarea imediat în vigoare a legii. Astfel, legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare, după ce a fost scos amendamentul propus de PNL care prevedea intrarea imediat în vigoare a legii. Potrivit Constituţiei, orice act normativ intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau ulterior.

Asta înseamnă că în ultimele zile ale săptămânii, vineri, sâmbătă și duminică, nu pot fi impuse restricții.

Deputaţii au adoptat, miercuri seară, cu 267 de voturi ”pentru”, 26 de voturi ”împotrivă” şi 5 abţineri proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Proiectul de lege iniţiat de Guvern a suferit numeroase modificări, atât în Senat, cât şi în Camera Deputaţilor.

Citește și:

Stare de alertă în România, după 15 mai. Ce înseamnă și ce restricții au cetățenii

9 interdicții în stare de alertă. Ce NU vom avea voie să facem după 15 mai

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net