Legile Justiției au fost adoptate în Senat!

Ultima actualizare:

    Deputatul PSD Florin Iordache este șeful comisiei parlamentare de analiză a proiectului de modificare a legilor JustițieiFOTO: adevarul.ro
Deputatul PSD Florin Iordache este șeful comisiei parlamentare de analiză a proiectului de modificare a legilor JustițieiFOTO: adevarul.ro

Senatorii au început dezbaterile finale pe cele trei acte normative din domeniul justiției, modificări care au fost contestate de societate civilă și de corpul magistraților. Discuțiile din plen se referă la modificarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

UPDATE 19:48  Controversatele modificări ale legilor justiției au trecut și de votul senatorilor. Astfel, cele trei legi vor merge la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Aleșii vor decide azi, definitiv, cum vor arăta cele trei acte normative, pentru care Guvernul și-a manifestat dorința de a le modifica încă de anul trecut. Azi, comisia specială de modificare a legilor Justiţiei (comisia Iordache) a avizat favorabil modificările legislative care au produs nemulțumire în rândul societății civile și în rândul magistraților. Raportul de admitere a celor trei documente a survenit după dezbaterea și aprobarea amendamentelor pe care le-au avut senatorii.

Cele trei texte de lege au ajuns în dezbaterea plenului Senatului, care este cameră decizională. După dezbatere, modificările vor fi supuse la vot. În urma amendamentelor depuse de senatori, legile Justiţiei nu au suferit modificări de fond faţă de forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Astfel, după ce amendamentele depuse de senatori au fost dezbătute şi votate, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată cu 12 voturi “pentru” şi 5 voturi „împotrivă”; Legea 304/2004 privind organizarea judiciară a primit raport de admitere, cu 12 voturi „pentru” şi cinci voturi „împotrivă”; Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a primit raport de admitere cu 11 voturi “pentru” şi cinci voturi “împotrivă”.

Referitor la articolele prin care preşedintele României este exlcus din numirea conducerii ÎCCJ, senatorul PSD Eugen Nicolicea a spus: „După cum ştiţi, acest articol a fost declarat neconstituţional la sesizarea dumneavoastră (a PNL – n.r.), altfel nu am fi avut ocazia să discutăm (...) în considerentele respective se spune foarte clar că preşedintele nu are ce să caute aici, deci nu noi am spus, a spus-o CCR. (...) Dumneavostră, acum, instigaţi la nerespectarea a două decizii a CCR”, scrie news.ro.

Reprezentanții Partidului Național Liberal au declarat că vor bloca din nou proiectul de modificare a legilor Justiției. PNL va ataca la Curtea Constituțională aceste modificări, în cazul în care vor fi aprobate de Senat.

image
image
image
image
image
image
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net