Lista celor 12 condamnaţi celebri care au rămas fără decorații. Ilie Năstase şi Gică Popescu nu sunt vizaţi

Ultima actualizare:

    Klaus IohannisFOTO: adevarul.ro
Klaus IohannisFOTO: adevarul.ro

.Preşedintele Klaus Iohannis a retras miercuri decoraţiile a 12 cavaleri condamnaţi penal: Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Miron Mitrea, Gheorghe Bucur, Dorinel Mihai Mucea, Gheorghe Mencinicopschi, Emilian Cutean, Adrian Severin, Ionel Manţog, Mircia Muntean, Anghel Gh. Cristian, Irina Paula Jianu. Ai au pierdut şi dreptul de a fi îngropaţi cu onoruri militare, dar şi locul de veci.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art.17 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.11/1998 pentru reinstituirea Ordinului Naţional „Steaua României”, aprobată prin Legea nr.77/1999, precum şi ale art.51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, i-a fost retras:

  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul  nr. 960 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Adrian Năstase
  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr.1099 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1178 din 13 decembrie 2004, domnului Bucur Gheorghe;
  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 961 din 28 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 29 noiembrie 2002, domnului Mitrea Miron Tudor;
  • Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr.1095 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Mucea Dorinel Mihai.

De asemenea, anunţă Administraţia Prezidenţială, în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art. 51 lit. a din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale „Serviciul Credincios”, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:

  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 556 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 18 decembrie 2000, domnului Mencinicopschi Gheorghe;
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Cutean Emilian;
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 630 din 5 iulie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 11 iulie 2002, domnului Severin Adrian;
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul nr. 991 din 29 noiembrie 2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 911 din 14 decembrie 2002, domnului Voiculescu Dan;
  • Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, conferit prin Decretul  nr. 555 din 1 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 16 decembrie 2000, domnului Manţog Ionel.
  • Totodată,  în temeiul prevederilor art.100 din Constituţia României, republicată, ale art.51 lit. a  din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale „Pentru Merit”, aprobată prin Legea nr.542/2001, cu modificările ulterioare, i-a fost retras:
  • Ordinul  Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler,  conferit prin  Decretul  nr.958 din 8 decembrie 2011, publicat în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, domnului Muntean Mircia;
  • Ordinul  Naţional „Pentru Merit” în grad  de  Cavaler,  conferit prin  Decretul  nr. 1089 din 10 decembrie 2004, publicat în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, domnului Anghel Gh. Cristian;
  • Ordinul  Naţional „Pentru Merit” în grad  de  Cavaler,  conferit prin  Decretul  nr. 1086 din 10 decembrie 2004, publicat în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1177 din 13 decembrie 2004, doamnei Jianu Irina Paula.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că-i va retrage decoraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale. Conform adevarul.ro, Ilie Năstase, Gică Popescu şi Silvio Berlusconi nu sunt pe listă însă.

Fostul premier şi lider PSD Adrian Năstase a reacţionat, spunând că gestul meschin al preşedintelui nu prevesteste nimic bun şi că a crezut că, în al doilea mandat, acesta va incerca să ajute la o reconciliere naţională, după dezbinarea din ultimii ani. Năstase preciza că aşteaptă publicarea deciziei în Monitorul Oficial ”pentru a lua măsurile cuvenite”, potrivit news.ro.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net