Jos pălăria! Maria Ruşeţ, din Motru (Gorj), fiica unor profesori, a obţinut media 10.00 la examenul de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Acest succes vine după ce, după ce, cu câteva săptămâni în urmă, obţinuse media 10.00 şi la examenul de Bacalaureat.


Isteaţă şi conştiincioasă! Maria Ruşeţ, o adolescentă din Motru (Gorj), e o adevărată campioană.  Fata a finalizat cei patru ani de liceu cu media generală 10.00, fiind şefă de promoţie. Ea a absolvit Colegiul Tehnic Motru, fiind un exemplu pentru colegii de clasă, scrie pandurul.ro. De altfel, cei care o cunosc pe Maria au doar cuvinte de laudă la adresa sa: un copil inteligent, foarte modest, un adolescent care a învăţat mereu cu plăcere la toate materiile şi din dorinţă de cunoaştere! 

9-act-facsimil.jpg

Lista primilor admişi la Medicină

„Maria e un copil care a dovedit că prin muncă şi ambiţie reuşeşti să iei 10 la bacalaureat şi 10 la admitere la Facultatea de Medicină, chiar dacă ai absolvit un colegiu tehnic. Din clasa a IX-a şi până în clasa a XII-a, ea a  avut media 10!”, o laudă profesorul Mihaela Crăciunescu, de la Colegiul Tehnic Motru. 

Maria nu este sigura liceană din Gorj care a dat lovitura la admitere. Tot cu 10.00 şi tot la Facultatea de Medicină din Timişoara a intrat şi Bianca Diaconu Stoica, absolventă a Colegiului Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu.

Loading...