Lucrări de consolidare a canalului colector Corneliu Coposu – Tronson Bd. Mircea Vodă – Str. Sf. Vineri

Ultima actualizare:
Vedere din amonte spre aval
Vedere din amonte spre aval

În urma inspecțiilor periodice efectuate de echipele de specialiști ale Apa Nova București, în mai multe puncte considerate cu potențial critic, printre care și Bd. Corneliu Coposu, s-au descoperit probleme structurale ale canalului colector de dimensiuni 100 x 150 cm, pe Tronsonul Bd. Mircea Vodă – Str. Sf. Vineri, ce a fost dat în folosință în anul 1928, solicitându-se autorizația de construcție pentru a putea interveni și a preveni o eventuală catastrofă într-o zonă cu trafic intens.

Agravarea situației prin prăbușirea în interior a peretelui stâng a colectorului, din cauza cavernei (formate la exteriorul colectorului), ce are o înălțime de aproximativ 4 metri (aproape de nivelul carosabilului) cu un con de aproximativ 1,5 m diametru a impus intervenția de urgență a echipelor Apa Nova București și închiderea porțiunii de bandă din zona avariată, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.  

Vedere din aval spre amonte
Vedere din aval spre amonte

Caverna - vedere pe verticală spre carosabil
Caverna - vedere pe verticală spre carosabil

Menționăm că această cavernă este poziționată în zona intersecției Corneliu Coposu cu Str. Sf. Vineri, în apropierea liniilor de tramvai, existând  un risc major de prăbușire a carosabilului cu trafic intens.


    Caverna - vedere pe verticală spre carosabilSursă: Apa Nova
Caverna - vedere pe verticală spre carosabilSursă: Apa Nova

Așteptăm eliberarea autorizației de construcție pentru a putea reabilita întregul colector de pe Corneliu Coposu. Toate echipamentele și utilajele sunt pregătite, inspecția făcându-se cu echipament robotizat, la fel cum s-a procedat și în cazul avariei de pe Ștefan cel Mare, de la începutul acestei luni,  urmând să se închidă toată banda 1 de circulație.

Siguranța bucureștenilor este pe primul loc pentru noi și facem tot ceea ce este necesar prevenirii unor potențiale catastrofe, deși acest lucru presupune să aducem în secolul 21, lucrări efectuate acum aproape un secol. 

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net