Mulți pensionari trăiesc la limita decenței. «Nişte mincinoşi. N-am văzut nici un ban în plus la pensie»

Ultima actualizare:

    Sunt peste 3,5 milioane de români cu pensie la limită de vârstăFoto: Sever Gheorghe
Sunt peste 3,5 milioane de români cu pensie la limită de vârstăFoto: Sever Gheorghe

Au muncit toată viaţa, iar acum sunt nevoiţi să trăiască la limita decenţei. Unii pensionari sunt revoltaţi, alţii resemnaţi. Oficial, pensiile au crescut în luna mai, faţă de aprilie. Cu un leu!

Potrivit datelor publicate de Casa Naţională de Pensii Publice, în luna mai, pensia medie a fost de 1.187 de lei, faţă de 1.186 de lei cât a fost în luna aprilie. Cele pentru limită de vârstă au crescut tot cu un leu, de la 1.345 de lei la 1.346 de lei.

Reporterii Click! au stat de vorbă cu mai mulţi pensionari pe care i-au găsit pe bancă în Parcul Tei. ”Nişte mincinoşi!”, spun mulţi vârstnici în aşteptarea majorărilor de pensii promise de politicieni.

”Şi acum aşteptăm să ne dea banii pentru gradul II de muncă” zice Teodor Vizante, 82 de ani
”Şi acum aşteptăm să ne dea banii pentru gradul II de muncă” zice Teodor Vizante, 82 de ani

”Nu mi-au dat nici un leu în plus. Şi acum aştept să îmi dea banii cuveniţi pentru perioada când am avut gradul II de muncă. Am o pensie neschimbată de 2.160 de lei, după ce am muncit o viaţă ca inginer mecanic”, ne-a spus Teodor Vizante, de 82 de ani. ”Nu mai aştept nimic, de la nimeni. Eu am început să lucrez de la 13 ani, la Circul de Stat. Am fost acrobată şi călăreaţă şi am lucrat până acum câţiva ani. Am o pensie de 1.300 de lei, nici un leu în plus! Păstrez fiecare talon şi nu s-a schimbat nimic”, ne-a spus doamna Georgeta, de 75 de ani.

”Muncesc de la 13 ani şi am o pensie de 1.300 de lei”, povesteşte Georgeta, care a fost acrobată la circ
”Muncesc de la 13 ani şi am o pensie de 1.300 de lei”, povesteşte Georgeta, care a fost acrobată la circ

Ceilalţi pensionari de pe bancă o aprobă. ”Nu ne-au dat nimic în plus, nici măcar leul ăla despre care spuneţi. Ar fi fost o pâine în plus”, ne-au spus bătrânii. Sunt 3.569.000 de pensii pentru limita de vârstă.

Creştere a fost şi pentru foştii senatori şi deputaţi. Tot mică, ce-i drept! Pentru 806 foşti parlamentari şi foşti funcţionari publici din Parlament, pensiile au crescut cu doar 5 lei faţă de luna anterioară, doar că aceştia ajung astfel la nivelul mediu de 4.451 lei, scrie adevarul.ro. Cele mai mari pensii sunt cele speciale pentru foştii magistraţi, în medie de 18.180 de lei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net