Mamă şi fiică, studente la Medicină în acelaşi an

Ultima actualizare:

    Irina şi Bianca Corozel,  “boboci” la Medicină
Irina şi Bianca Corozel, “boboci” la Medicină

Ambiţie şi curaj! Fără să facă vreo oră de meditaţii, o fostă asistentă medicală a izbutit, la 44 de ani, o performanţă remarcabilă. Irina Corozel a intrat la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea cu o medie foarte mare. Mai mult, ea a mobilizat-o şi pe Bianca, fiica ei de 19 ani, care a luat examenul la aceeaşi facultate.

La 26 de ani de la absolvirea liceului, Irina Corozel, care va împlini în septembrie 45 de ani, a susţinut în această vară admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie Oradea, alături de fiica sa, care a terminat liceul în luna iunie.  Nici vârsta şi nici concurenţa de şapte candidaţi pe loc n-au speriat-o pe fosta asistentă medicală. Cu o voinţă de fier, Irina s-a pregătit singură, dar a încurajat-o şi pe fiica sa, care studiase în Franţa şi care, în ultimul an de liceu, a avut de recuperat multă materie şcolară. Şi Irina, şi Bianca au fost admise la buget, prima cu media 9.48, a doua cu 9,10. Astfel, din octombrie, cele două vor fi colege de facultate. 

Ideea de a da admitere a încolţit în mintea Irinei astă-toamnă, când fiica ei, elevă în ultimul an la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a anunţat-o că vrea să încerce la Medicină. Fostă asistentă medicală, vreme de 15 ani, Irina a lucrat în două dintre cele mai dure specializări: terapie intensivă şi medicină legală. Pe lângă studiul intens, consideră că şi experienţa profesională i-a fost de folos. ”Bianca a ales Medicina şi am ajutat-o să înveţe mai uşor termenii medicali. Visul meu de a deveni medic a prins din nou viaţă, odată cu al ei”, povesteşte Irina Corozel pentru adevarul.ro. 

Bianca a studiat primii trei ani de liceu în Franţa. Radu, soţul Irinei, poliţist de profesie, a fost ataşat al Ministerului de Interne pe lângă Ambasada României la Paris. Din 2014, el a fost pe lângă Ambasada României de la Ottawa (Canada). În 2011, soţia şi fiica l-au urmat la Paris, dar fiica a revenit în 2014 acasă, având în vedere că în Canada sistemul de învăţământ era diferit de cel din Europa. Deşi era o misiune dificilă să dea la Medicină, Irina a fost optimistă.” Soţul meu a interpretat hotărârea mea drept o motivaţie suplimentară pentru fiica noastră. Prin exemplul meu, i-am insuflat Biancăi dorinţa de a deveni o femeie puternică şi independentă”, zâmbeşte Irina. 

Click! spune

În 2005, Irina Corozel s-a retras din sistemul sanitar şi a intrat, prin concurs, în structurile Ministerului de Interne. Iniţial, ca funcţionar în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, apoi ca poliţist în cadrul Serviciului Public de Paşapoarte Vaslui. Irinei i-a fost greu să treacă de la un sistem la altul, dar provocarea i-a plăcut şi s-a adaptat repede.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net