În plină pandemie de coronavirus, managerul Spitalului Universitar din București a fost demis. Decizia a fost luată în urma neregulilor constatate de Corpul de Control al Guvernului, printre acestea numărându-se și neluarea măsurilor necesare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus atât în rândul pacienților, cât și la nivelul personalului medical.


Conducerea Ministerului Sănătății a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr.  Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020, se arată într-un comunicat al instituției.

Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată că la nivelul unității sanitare s-au constatat mai multe deficiențe de management, dar și că, în aceste zile, nu au fost luate măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus (COVID 19) atât în rândul pacienților, cât și al personalului medical.

De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020, în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienților cu noul coronavirus.

Dr. Adriana Nica va fi înlocuită la conducerea spitalului de prof.dr. Cătălin Cârstoiu.

Doi pacienți au fost diagnosticați cu noul coronavirus la Spitalul Universitar

O anchetă epidemiologică a fost demarată sâmbătă la Spitalul Universitar din București, după ce doi pacienți au fost confirmați cu coronavirus.

"E un caz confirmat, un pacient care avea și alte comorbidități, făcea dializă, prezenta dificultăți de respirație. E anchetă epidemiologică acum pentru a identifica toate cadrele medicale cu care acesta a avut contact și persoanele din centrul de dializă", a declarat Nelu Tataru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru B1 TV.

Bărbatul mai stătea în salon cu alți doi pacienți, amândoi cu probleme respiratorii. Unul a fost trimis la Victor Babeș, iar al doilea la Matei Balș.

Citește și:

LIVE CORONAVIRUS ROMÂNIA. Primul deces a fost confirmat. 367 de îmbolnăviri. 14 persoane la terapie intensivă

 
 
Loading...