Marți se votează rectificarea bugetară. PSD vrea să se mărească pensiile și salariile. Orban: „Bugetul nu suportă cheltuieli în plus!”

Ultima actualizare:
Premierul Orban nu este de acord cu amendamentele propuse de PSD deoarece nu există bani la buget pentru cheltuieli în plus
Premierul Orban nu este de acord cu amendamentele propuse de PSD deoarece nu există bani la buget pentru cheltuieli în plus

Marți se votează rectificarea bugetară, iar vestea așteptată de toți românii este legată de mărirea salariilor profesorilor de la 1 septembrie 2020 și creșterea pensiilor cu 40%. Acestea sunt însă doar două dintre propunerile PSD care au trecut de comisiile de specialitate și urmează să fie votate azi în Parlament. Pe de altă parte, Ludovic Orban îi îndeamnă pe parlamentari să nu voteze astfel de creșteri deoarece nu există bani la buget. Premierul a mai precizat că vor avea loc negocieri în Legislativ, astfel încât rectificarea bugetară să fie retrimisă la comisii. În caz contrar, Guvernul va ataca la CCR proiectele de lege.

Marți se votează rectificarea bugetară. Care sunt amendamentele PSD

Parlamentarii voteză marți, de la ora 13.00, în ședință de plen reunit, proiectul de rectificare buagetară, care a fost modificat de PSD în comisiile de specialitate săptămâna trecută. Iată ce amendamente au adus proiectului inițial social-democrații!


    Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că azi se va vota creșterea pensiilor conform legii: „Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților!”
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că azi se va vota creșterea pensiilor conform legii: „Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților!”

Pensiile se măresc cu 40%

Comisiile reunite pentru buget au adoptat săptămâna trecută amendamentul PSD prin care este abrogată majorarea punctului de pensie cu 14%. Astfel, rămâne în vigoare creșterea pensiei cu 40%. Punctul de pensie era planificat să fie crescut, de la 1 septembrie la 1.442 lei, însă amendamentul PSD prevede că valoarea punctului de pensie va fi menţinută.  

Bani în plus pentru primării 

Un alt amendament al PSD adoptat în şedinţa comisiilor reunite pentru buget este cel prin care au fost crescute sumele repartizate unităţilor administrativ teritoriale cu un miliard de lei. De asemenea, pentru municipiile reşedinţă de judeţ este alocată suplimentar suma de 500 milioane lei, care va fi repartizată egal autorităţilor locale, fără a se ţine cont de culoarea politică.

Salariile profesorilor vor crește în acest an 

O altă modificare abrogă articolul 43 care prevedea creşterea salariilor cadrelor didactice de anul viitor. Prin urmare, salariile profesorilor vor fi majorate din acest an, aşa cum este prevăzut de lege.

Bani în plus la Camera Deputaților 

A fost majorat şi bugetul Camerei Deputaţilor cu 5.635 milioane lei, după cum urmează: „În bugetul Camerei Deputaţilor – sume alocate din bugetul de stat – se majorează creditele bugetare şi de angajament astfel:  3.000 mii lei la titlul 20 Bunuri şi servicii si  2.635 mii lei la titlul 71 Active nefinanciare”.

67 de milioane de lei în plus la Ministerul Agriculturii

Suma de 67 milioane lei a fost alocată suplimentar pentru Ministerul Agriculturii, în scopul finanţării Programului de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor.

400 de milioane de lei merg la Ministerul economiei  

Un alt amendament al PSD adoptat de comisii a fost cel prin care este suplimentat bugetul Ministerului Economiei cu 400 milioane lei, pentru programul Start Up Nation.

PSD nu uită Catedrala Neamului. Aici se duc încă 20 de milioane de lei

De asemenea, a fost suplimentat bugetul Secretariatului General al Guvernului cu 20 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară al Executivului „pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, în scopul  sprijinirii financiare a Administraţiei Patriarhale, în vederea continuării lucrărilor de construire a Ansamblului Catedralei Mântuirii Neamului”, printr-un amendat tot al grupului parlamentar al PSD.

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că azi se va vota creșterea pensiilor conform legii: „Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților!”
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat că azi se va vota creșterea pensiilor conform legii: „Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților!”

Ludovic Orban: „Bugetul nu-și permite nici o creștere a cheltuielilor”

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că bugetul „nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă” şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul comisiilor de specialitate privind rectificarea bugetară, transmite Digi24.

„Bugetul nu-şi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă. În urma zilei negre de la Parlament în care pesediştii din Comisia de buget-finanţe au adoptat nişte modificări la ordonanţa de rectificare, la ora actuală România se află într-un pericol extrem de mare. Fac apel către toate forţele politice să nu sprijine în Parlament raportul adoptat de Comisia de buget-finanţe pentru ca asta va atrage consecinţe nefaste pentru economia românească, inclusiv pentru capacitatea României de a atrage investiţii, fonduri europene, de a fi considerat un partener solid. Ori cred că e de ajuns şi trebuie pus punct acestui mod iresponsabil de a face politică”, a afirmat Ludovic Orban.

El a arătat că Guvernul ia în calcul sesizarea CCR în cazul modificărilor la rectificarea bugetară.

„Orice fel de lege care nu prevede sursa de finanţare, în conformitate cu decizii anterioare ale CCR, este neconstituţională şi noi, ca Guvern, avem obligaţia de a ataca la CCR toate legile pe care le considerăm neconstituţionale”, a spus Orban.

Premierul a indicat că amendamentele adoptate la ordonanţa de rectificare bugetară provoacă o creştere a cheltuielilor publice cu 1,7% din PIB pe anul 2020 şi cu 4,8% din PIB pe anul 2021.

Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook spunând că Iohannis și Orban i-au umilit destul de bătrâni
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook spunând că Iohannis și Orban i-au umilit destul de bătrâni

Marcel Ciolacu: „Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță, într-un mesaj pe Facebook, că PSD va vota marți pentru majorarea pensiilor cu 40%. „Rămânem consecvenți! Mâine vom vota în Parlament creșterea pensiilor conform legii! Iohannis și Orban au umilit destul persoanele în vârstă! (...)  Orice guvern normal la cap își respectă seniorii! Nu își bate joc de ei! Sunt părinții și bunicii noștri, nesimțiților! Sunt oamenii care v-au crescut, nu povara de care nu știți cum să scăpați mai repede acum! N-ați făcut nimic pentru ei! Aplicați legea măcar! Opriți-vă din furat și veți avea bani pentru pensii! Sunt 5 milioane de pensionari care așteaptă să li se facă dreptate! Să-i vedem mâine pe cei care se opun acestei dreptăți.”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net