Mărturii cutremurătoare: «Pe noi ne-a distrus sistemul medical»

Ultima actualizare:

    Adriana Afteni,  68 de ani, s-a infectat cu  hepatită C  în 1996 Fotografii: Dorin Constanda
Adriana Afteni, 68 de ani, s-a infectat cu hepatită C în 1996 Fotografii: Dorin Constanda

Au fost oameni complet sănătoşi, însă, nepăsarea medicilor, dar şi condiţiile proaste din clinici şi spitale i-a distrus. Ei sunt românii care au acceptat să-şi spună povestea tristă. S-au infectat cu hepatită B şi C, iar acum luptă pentru viaţa lor.

Au vrut să aibă o dantură pusă la punct sau să-şi trateze bolile de care sufereau. Nu s-au gândit nici o secundă că o perfuzie, o injecţie sau o intervenţie chirurgicală la măsele îi va aduce mai aproape de moarte. ”În anul 1996, mi-am făcut o lucrare la stomatolog. Instrumentarul nu a fost sterilizat şi iată că după ani de zile mi-am făcut analize la sânge şi am aflat că sunt infectată cu hepatită C. Prima reacţie a fost să mă duc şi să dau foc la cabinet. Din ziua aia n-am mai fost un om normal. Am intrat în depresie. Ba chiar am vrut să mă închid într-o mănăstire. Când am început tratamentul, medicul mi-a spus că mai am doi ani de trăit. Eram deja în fază terminală. Asta se întâmpla în 2005. Iată că suntem în 2016 şi încă mai trăiesc. Am reuşit să scap de virus, însă ficatul mi-a fost afectat şi am ciroză”, ne-a spus Adriana Afteni, 68 de ani, din Iaşi. Are lacrimi în ochi când povesteşte. Nu înţelege cum de unii medici şi asistenţi medicali sunt atât de inconştienţi. Adrian Frigioiu (59 de ani) a aflat că are heptatita C în 2007. Tot de la dentist spune că a luat-o în 2007. Aceeaşi suspiciune o are şi Andrei Gheorghe (48 de ani), care s-a infectat cu hepatită B în 2011. Valentin Barbă (66 de ani) are probleme cu stomacul. S-a internat în diverse spitale, unde i s-au pus perfuzii şi branule. Din 2010 se tratează de hepatită C, pe care a luat-o din spital, locul din care pacientul ar trebui să plece sănătos, nu distrus pe viaţă. În România, 600.000 de persoane suferă de hepatită C şi alţi 800.000 de hepatită B. Ambele se iau pe calea sângelui. Aşa că aveţi mare grijă unde mergeţi la dentist - dacă trebuie să vă injectaţi, seringa să fie sigilată. Întrebaţi manichiurista dacă a sterilizat forfecuţa. În plus, hepatita B se ia şi prin contact sexual. 

Adrian Frigioiu,  59 de ani, a aflat că are  hepatită C  în 2007
Adrian Frigioiu, 59 de ani, a aflat că are hepatită C în 2007

Valentin Barbă,  66 de ani, ştie că a luat  virusul hepatitei  C în 2010
Valentin Barbă, 66 de ani, ştie că a luat virusul hepatitei C în 2010

Andrei Gheorghe,  48 de ani, este infectat  cu hepatită B  din 2011
Andrei Gheorghe, 48 de ani, este infectat cu hepatită B din 2011

«80% din spitale ar trebui închise»

Ministrul sănătăţii,  Vlad Voiculescu
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu

Sistemul sanitar este atât de găunos încât până şi autorităţile de la cel mai înalt nivel o recunosc. Ba chiar, Vlad Voiculescu, ministrul sănătăţii, spune că 80% din spitalele din România ar trebui închise, demolate şi ridicate altele. Asta înseamnă că din cele 425 de spitale din întreaga ţară, doar 85 sunt cât de cât sigure pentru tratarea populaţiei. “Vorbim de o degradare treptată a sistemului care este în antiteză cu evoluţia societăţii româneşti. În Sănătate sunt foarte mulţi bani irosiţi, renovări făcute aiurea, echipamente de ultimă generaţie ţinute în pivniţă, sau secţii modernizate şi nefolosite”, a declarat demnitarul, pentru Capital.  

image
image
image
image
image
image
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net