Medicii de familie din ţară nu renunţă la decizia de a protesta faţă de subfinanţarea asistenţei medicale şi birocraţia din sistemul medical, astfel că, începând de miercuri, nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, anunţă preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu.


"Din păcate, nu avem motive să renunţăm protest. Vom continua să consultăm oamenii pro bono, cei mai mulţi dintre noi, însă ceilalţi vor încasa consultaţiile. Nu vom mai da trimiteri şi reţete compensate, asta este obligaţia Casei de Asigurări. Nu ştim cât vom continua acest protest, pentru că nu depinde de noi. Deciziile sunt mai sus. Noi am încercat, am fost la discuţii la Ministerul Sănătăţii, dar totul a rămas la nivel de „se va...”. „Se va...”, dar nu se ştie când. Vă daţi seama că nu ne-am dorit să se ajungă aici, dar altă soluţie nu avem. Într-adevăr, cei mai afectaţi sunt pacienţii, dar sunt afectaţi prin ceea ce se întâmplă în sistemul medical în general, nu doar prin protestul nostru”, a declarat Rodica Tănăsescu pentru News.ro.

Câteva sute de medici de familie, dar şi pacienţi au protestat în 15 noiembrie în Piaţa Victoriei, faţă de subfinanţarea asistenţei medicale primare şi faţă de "imposibilitatea de practică optimă a medicinii de familie", avertizând că "sistemul va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite". Acţiunea de protest a fost organizată de "Coaliţia Solidari pentru Sănătate", constituită la sfârşitul lunii octombrie şi din care fac parte nouă asociaţii ale medicilor şi pacienţilor, între care Societatea Naţională de Medicina Familiei, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Salvaţi Copiii.

Medicii de familie nu mai asigură servicii gratuite din 3 ianuarie

646x404.jpg


Nemulțumiți de banii primiți pentru serviciile prestate, medicii de familie au ieșit în stradă dar protestele din toată țara au fost zadarnice

Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie a anunţat încă din 20 decembrie că, începând cu data de 3 ianuarie 2018 cabinetele de medicina familiei nu vor mai acorda servicii decontate de casele de asigurări de sănătate. Ministrul Sănătății, Florian Bodog a promis că totul se va rezolva “la masa dialogului”, dar negocierile nu au ajuns la niciun rezultat. 

Scandalul a survenit după ce nu au fost semnate actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară încheiate cu casele de asigurări de sănătate judeţene.

″În 15 noiembrie medicii de familie şi pacienţii lor protestau în Piaţa Victoriei împotriva unui sistem de sănătate deteriorat, deviat de la direcţia firească, cauza faptului că poporul român este cel mai bolnav din Europa, în ciuda finanţării crescânde. Prim-ministrul Mihai Tudose şi-a manifestat disponibilitatea pentru dialog şi în prezenţa Ministrului Sănătăţii, Ministrului de Finanţe, Preşedintelui interimar al CNAS şi Ministrului Dialogului Social a decis formarea unui grup de lucru cu scopul de a răspunde solicitărilor medicilor de familie. La mai bine de o lună de atunci constatăm că principalele revendicări nu şi-au găsit rezolvarea”, se arată într-un comunicat trimis presei de Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie

Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie spun că nu s-a finalizat niciuna dintre problemele pentru care medicii de familie protestează de mai bine de o lună.

”Debirocratizarea este doar un deziderat, nimic din ce s-a propus pentru ca pacienţilor să le fie mai uşor în sistem nu este nici măcar încă la nivel de proiect. Finanţarea asistenţei medicale primare a fost tratată cu mărunţişuri, suma alocată prin suplimentarea bugetului fiind nesemnificativă faţă de nevoile reale ale cabinetelor pentru ca pacienţii să poată beneficia de servicii medicale de calitate. Dreptul la vacanţă al medicilor de familie continuă să fie doar o promisiune, nefiind găsită o soluţie. Suplimentarea fondurilor pentru buna funcţionare a centrelor de permanentă este încă doar o promisiune”, afirmă reprezentanţii celor două organizaţii ale medicilor de familie.

Ei spun că în ultima perioadă medicii au fost intimidaţi şi ameninţaţi de către casele judeţene de asigurări de sănătate, pentru a asigura depunerea unor ”cereri fără valoare, neprevăzute în contract şi pentru semnarea actelor adiţionale, care de ani de zile sunt semnate retroactiv, fără că până acum aceste proceduri să fi fost clamate ca ilegale”.

”Este hilar să ameninţi că medicii de familie vor fi imediat înlocuiţi, în condiţiile crizei grave de personal şi a incapacităţii caselor de a asigura măcar medici înlocuitori. În aceste condiţii continuăm să fim îndreptăţiţi să ne cerem drepturile şi să refuzăm semnarea actelor adiţionale. Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări până când solicitările lor vor fi luate în seamă”, mai arată reprezentanţii celor două organizaţii ale medicilor de familie.

 
 
Loading...