Medicul Lucan, acuzat de tentativă de omor, a primit dreptul de a profesa la stat

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După ce Tribunalul București a decis ca medicul Mihai Lucan nu merită să ajungă după gratii, după acuzațiile de delapidare, o altă veste bună este de partea chirurgului. Acesta a primti dreptul de a profesa din nou la stat, deși a existat inclusiv o acuzație de tentativă de omor la adresa lui.

Instanţa a decis ca medicul Mihai Lucan poate profesa la stat. Judecatorii au decis de asemenea să-i ridice arestul la domiciliu și să-l plaseze sub control judiciar. 

Urologul a fost arestat la domiciliu pe 12 ianuarie după ce procurorii l-au acuzat că a delapidat institutul de Urologie şi Transplant Renal. Arestul la domiciliu s-a prelungit şi în luna februarie. Până la decizia definitivă programată mâine, urologul rămâne în continuare arestat la domiciliu.

Lucan este suspectat printre altele că a transferat aparatura medicală de la Institut la clinică să privată iar prejudiciul se ridică la un milion de euro. În urmă cu două luni casa celebrului urolog a fost percheziţionată mai bine de 16 ore. Sunt vizaţi de anchetă şi fiul acestuia dar şi fostul manager al institutului de urologie. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net