Melania Trump - primă doamnă sau Bill Clinton – „prinț consort”? Iată întrebarea

Ultima actualizare:

    Donald Trump, un candidat de „culoare” pentru Casa Albă și femeile blonde din viața sa, soția, fiica și norafoto: AP
Donald Trump, un candidat de „culoare” pentru Casa Albă și femeile blonde din viața sa, soția, fiica și norafoto: AP

Un fost model, originar din Slovenia, sau un bărbat care va juca, un rol dificil și inedit, total inedit chiar, acela de consort al viitorului președinte? Aceasta va fi, în esență, alegerea votantului american chemat la mijlocul lunii noiembrie să aleagă între Donald Trump și Hillary Clinton (fosta primă doamnă din perioada mandatului prezidențial al infidelului ei soț, Bill Clinton).

Căci, la modul în care se desfășoară astăzi campania pentru desemnarea candidaților celor două mari partide, Republican și Democrat, nu mai pot surveni surprize majore, conform părerii unanime a observatorilor scenei politice nord-americane.

Cu atât mai mult cu cât la finele lunii iunie zarurile vor fi aruncate oficiale. Dar chestiunea din urmă e valabilă mai ales în cazul Partidului Democrat, unde contracandidatul lui Hillary Clinton, Bernie Sanders, mai trage încă timide speranțe. Republicanii au sfârșit prin a se da înfrânți în fața „Taifunului Trump”. O cursă la capătul căreia s-au aliniat 16 bărbați dornici să ajungă la Casa Albă (printre aflându-se și fratele mai mic al George W. Bush, Jeff), dar care s-a sfârșit cu mult înainte de limită pentru 15 dintre ei.

Așadar, pe cine vor alege americanii? Pe cea dintâi femeie ajunsă în cea mai înaltă funcție din stat, desigur din familia Clinton, care le-a dat deja un președinte, pe Bill Clinton (1993 – 2001), în timp ce Hillary a fost deja senator și șef al diplomației americane, sau pe cel dintâi miliardar cu șanse reale la funcția de președinte, Donald Trump? În acest din urmă caz, în Biroul Oval ar intra un controversat om de afaceri, care și-a construit imperiul financiar în domeniul imobiliarelor, și a sa soție, un fost model a cărei căsătorie cu miliardarul american pare a fi fost ”basmul” vieții ei personale de până acum.

Ironia istoriei a făcut ca în 2005, anul mariajului Melaniei cu Donald Trump, aceștia au decis să-i invite la nuntă chiar pe soții Clinton. Iar fostul președinte și soția sa, la acea oră senator democrat  de New York, le-au onorat invitația. Peste puțin mai mult de un deceniu cele două familii sunt invitate din nou împreună, de data asta la un eveniment fără egal: președinția Statelor Unite ale Americii.

Familia Trump are dezavantajul de a nu fi cochetat prea mult cu politica

Dar cum a început totul în familia Trump, mai puțin cunoscută în lumea politică? În 1998, în timpul Săptămânii de Modă de la New York. Acolo s-au cunoscut Melania și Donald, căci Trump e new-yorkez get-beget. La acea dată Melania, un model afirmat deja, avea 28 de ani. Gurile rele spun că Trump a exercitat asupra ei o anumită fixației, poate și din cauza asemănării cu tatăl ei, la care Melania a ținut foarte mult.

Dar aproape nimic n-a contat, nici diferența de vârstă – Trump va împlini 70 de ani pe 14 iunie, nici faptul că mai fusese căsătorit de două ori, nici bârfele ce se făceau pe seama sa, nici afacerile necurate în care fusese implicat și care se mai țin și azi de capul său. Șapte ani mai târziu, la nunta deceniului trecut, Trump a purtat frac, iar aleasa inimii sale, a treia la număr, o rochie Dior în valoare de 100.000 de dolari americani, pe care fuseseră aplicate 1.500 de bijuterii-cristale. Rudy Giuliani, fostul primar al New-York-ului din zilele atacurilor teroriste asupra Turnurilor gemene, a fost și el prezent, în timp ce Billy Joel le-a cântat tuturor serenade. Tortul miresei a măsurat cinci metri înălțime, iar caviarul a făcut casă bună cu șampania de lux sorbită din pahare de cristal.

Întrebată cum vede azi întâlnirea cu cuplul Clinton, Melania Trump a fost la fel de directă ca și soțul ei: „Asta e. E vorba strict de afaceri. Nu e ceva personal!”.

Melania Trump și-a sfătuit soțul să se gândească bine înainte de a intra în cursa pentru Casa Albă

Spre deosebire de prima soție a lui Donald Trump, Ivana, Melanie Trump pare că nu a agreat, cel puțin într-o primă fază, dorința prezidențială a soțului ei. „Când am discutat despre asta, ia-mi spus că trebuie să se asigure mai întâi că-și dorește cu adevărat chestiunea asta. Din simplul motiv că politica schimbă viața oamenilor”, a precizat Melania.

Cât despre campania soțului ei, ea a adăugat că au existat zile la rând în care nu s-au văzut, discutând doar telefonic. Cu toate acestea, Melania și-a însoțit cât mai des soțul pe durata alegerilor preliminare. Acum aproape șase luni puțină lume îi acordă șanse de reușită.

Azi, situația e schimbată total, în ciuda multor declarații controversate, pe diverse teme, ale candidatului republican.  Dar trebuie spus că apariția nonconformistă a candidatului Donald Trump a scos din amorțire o perioadă preelectorală de la care alegătorul de rând, ba chiar și veteranii acestui tip special de bătălii, păreau să nu aibă mari așteptări.

Atunci când lucrurile au căpătat o anumită turnură, Donald Trump a simțit imediat că trebuie să prezinte un portret robot al viitoarei prime doamne de la Casa Albă. Trump a spus laconic doar că soția sa va fi absolut ”surprinzătoare” în această postură și că va ști să se achite cu brio de sarcini cu care nu s-a mai întâlnit până azi.  

Melanie a invocat deja modelul „Jackie Kennedy” în cazul în care va deveni noua primă doamnă a Statelor Unite

În replică, Melania a vorbit inițial despre modelul oferit de predecesoarea sa Jackie Kennedy. Presa a speculat imediat și a încercat să afle în ce fel de campanii se va implica. Melania s-a bâlbâit puțin, dar a vorbit despre asociații și organizații de caritate ce sunt dedicate lucrului cu copii.

Aceeași presă a comparat-o cu soțul ei și a descoperit că se potrivesc foarte bine, întrucât amândoi par opaci atunci când se intră de fapt în subiect. În ciuda unei prime impresii mai mult decât sclipitoare, în fapt și Melania, și Donald, folosesc un limbaj banal, plin de clișee, la care fac apel cei mai mulți dintre conaționalii lor. Concluzia: Melania e o femeie de casă. Bogată, desigur. Deseori rezervată și extrem de politicoasă, Melania preferă de multe ori confortul proprii case. Iar pentru asta nu ezită să plece printre primii de la petrecerile mondene la care e invitată.  

La celălalt capăt al liniei se află cuplul Clinton. Sigur mult mai versat în lumea politicii. Căci au ieșit șifonați, dar încă în picioare din povești cărora multor altora le-ar fi pus capăt carierei politice, cum ar fi scandalul Monica Lewinski sau afacerea cu ambasada americană din Benghazi, în care și-au pierdut viața patru cetățeni americani, inclusiv ambasadorul.

La celălalt capăt al liniei se află cuplul Clinton. Sigur mult mai versat în lumea politicii. Căci au ieșit șifonați, dar încă în picioare din povești cărora multor altora le-ar fi pus capăt carierei politice, cum ar fi scandalul Monica Lewinski sau afacerea cu ambasada americană din Benghazi, în care și-au pierdut viața patru cetățeni americani, inclusiv ambasadorul. 

Povestea în imagini a modelului venit în America din îndepărtata Slovenie

image
image
image
image
image
image
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net