Mihai Șora cheamă oamenii în stradă: «Ne vedem la Girafă în toate serile în care va fi nevoie»

Ultima actualizare:

    Mihai Șora i-a îndemnat pe oameni să iasă în stradă
Mihai Șora i-a îndemnat pe oameni să iasă în stradă

Filosoful Mihai Șora îndeamnă oamenii, prin intermediul paginii sale de Facebook, să participe la protestele care vor avea loc zilele următoare în Piața Victoriei. El a afirmat că va urma o "vară încărcată şi fierbinte” din punct de vedere politic.

Filosoful a scris un text pe paina personală de Facebook, prin care i-a îndemnat pe oameni să nu rămână indiferenți în fața abuzurilor și să iasă în stradă pentru a protesta. ”Dragi şobo, ne vedem la Girafă: în această seară şi în toate serile în care va fi nevoie. Se anunţă o vară încărcată şi fierbinte (dacă nu ne-am topit la minus 15 grade, nu vom îngheţa la plus 30). În clipa de faţă, şi noi, şi ei stăm sub presiunea aceleiaşi coordonate: Timpul. Iar, din această încleştare, cum bine ne-a învăţat istoria, învingătoare ies, mereu, inteligenţa, cinstea, lumina. Da, da: lumina de la capătul tunelului (până nu ne vor fura şi tunelul)”, a scris omul de cultură. 

Mihai Șora a subliniat importanța pe care o au protestele și a afirmat că există ceva în neregulă pe toată planeta, întrucât oamenii se revoltă în toate colțurile lumii. "Dragii mei,  supapele de siguranţă nu sunt multe, dar protestele noastre înseamnă enorm. Vă reamintesc că, nu departe de Girafă, se află punctul cardinal al democraţiei noastre: măsuţa unde strângem semnături pentru FĂRĂ PENALI ÎN FUNCŢII PUBLICE. P.S. Proteste în Statele Unite, proteste în Marea Britanie, proteste în Spania, în Turcia, în România, în Moldova, în Rusia, în Vietnam… Ceva nu este în regulă pe planeta Terra. Vă daţi seama? Dacă vin acum extratereştrii, ne facem de toată ruşinea”, a continuat acesta.

Vă reaminitm că după mitingul PSD, întrebările protestatarilor #rezist l-au deranjat foarte mult pe Liviu Dragnea, care a izbucnit și i-a numit "șobolani". 

image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net