Fotografia de la Guvern apărută vineri seară, 29 mai, în spațiul public a devenit virală și a stârnit multe controverse. Dacă unii i-au apostrofat pe premierul Ludovic Orban și miniștrii care au fumat și au băut în birou, alții le-au luat apărarea. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, este de părere că ”pe vremea PSD, s-ar fi făcut tot posibilul ca lucrurile să fie mușamalizate.”


”Fotografia de la Guvern a fost asumată, explicată, sancționată. Reacție firească, într-o altă perioadă, pe vremea PSD, s-ar fi făcut tot posibilul ca lucrurile să fie mușamalizate. Inclusiv criticile din spațiul public au fost în linia normalității, oamenii spunându-și părerea. Dacă nu ar fi fost critici, personal aș fi fost îngrijorată.  Este mai bine cu o greșeală asumată prin plata imediată a amenzii decât cu intimidare și cu acoperitul lucrurilor prin diverse metode. Foarte bine că s-a luat atitudine. De final, admit că recunosc până la detaliu, din proprie experiență la Minister pe diverse teme, tactica PSD/surse din interior”, a scris ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe pagina sa de Facebook. 

Premierul și miniștri au băut și fumat la Guvern

Ludovic Orban a admins că luni, 25 mai, a avut parte de vizita unor colegi la birou care au venit să-l felicite.

"Pe 25 mai a fost ziua lui Ludovic. Sâmbătă am fost la el, am vorbit 30 de minute de-ale noastre, am băut o cafea, i-am urat cele ce se cuveneau a fi urate si i-am dăruit o cravată. Dacă voia să facă un exces de putere ne chema undeva şi o făceam lată. Luni, la ceas târziu, după o lungă şedinţă câţiva colegi stau şi beau un pahar. Aurescu trage dintr-o ţigară de foi. Ludovic le fumează pe ale lui, Rothmans, pachet lat. Nu se fumează în instituţiile publice. De acord! Bucuria tuturor cârcotaşilor si a minţilor insalubre: i-am prins! Gata! Au belit-o! N-au măşti la gură, le-au aruncat pe masă. Noi stăm ca proştii în izolare, iar ăştia stau ca belferii. E okay? V-aţi săturat sau vreţi si un desert din care să curgă sînge şi din care să mustească ipocrizia?", a scris pe Facebook Florin Silviu Ivan, consilierul personal al premierului.

În fotografie apare premierul Ludovic Orban, aşezat pe scaun lângă o masă, cu ţigara aprinsă. În faţă are un pahar cu ceea ce pare a fi bere. De asemenea, este la masă vicepremierul Raluca Turcan. În încăpere mai sunt ministrul de Externe Bogdan Aurescu, care are în mână un trabuc, ministrul Economiei, Virgil Popescu care are un pahar cu băutură în mână, dar şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode. 

Miniștrii și premierul au fost amendați de Poliție

Cu toții au fost amendați de Poliție. Ludovic Orban și Bogdan Aurescu au primit câte 3.000 de lei pentru nepurtarea măștii și fumat în spații înschise,Virgil Popescu și Lucian Bode, cu câte 2500 de lei pentru nepurtarea măștii și Raluca Turcan cu 1.000 de lei pentru purtarea măștii de protecție în mod necorespunzător.

Potrivit Guvernului, prim-ministrul Ludovic Orban a achitat, sâmbătă, prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi, în valoare cumulată, de 3.000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat şi nepurtarea măştii în spaţii închise.

 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/reactia-lui-orban-dupa-ce-baut-si-fumat-alaturi-de-ministri-biroul-de-la-guvern-si-ce

https://www.click.ro/news/national/cele-mai-tari-glume-despre-spritul-de-la-guvern-cheful-lui-orban-detronat-prosopul-lui

 

 

Loading...