Ministrul Transporturilor, Lucian Bode: ”STB blochează metroul din Drumul Taberei”

Ultima actualizare:

    Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spune că STB nu vrea să suspende tramaviul 41 pentru lucrări la Magistrala 5Foto: Mediafax
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spune că STB nu vrea să suspende tramaviul 41 pentru lucrări la Magistrala 5Foto: Mediafax

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, spune că Societatea de Transport București (STB), aflată în subordinea Primăriei Capitalei blochează metroul din Drumul Taberei. Ba chiar, face apel apel public la primarul Gabriela Firea să sprijine toate activitățile la Magistrala 5.

Mult așteptatul metrou din Drumul Taberei întârzie să apară. Este promisă inaugurarea lui de la o lună la alta și e posibil ca nici în septembrie, ultimul termen exprimat, să nu fie dat în circulație.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, este nemulțumit acum de STB.

„Pentru a finaliza lucrările la suprafață în zona liniei de tramvai 41, avem nevoie ca STB să ne acorde o pauză, să suspende circulația. Inițial, au spus că sunt de acord, iar când Metrorex a trimis un document în scris către STB, răspunsul a fost că în octombrie pot să realizeze această pauză, motivând că nu au suficiente autobuze pentru a înlocui tramvaiul 41. Știu ce trafic este, dar știți ce înseamnă octombrie? Sistemul de termoficare este deja în funcție, înseamnă că nu putem interveni pentru că suntem obligați să deviem o conductă. Asta înseamnă că vom finaliza lucrările la suprafață undeva în primăvara anului viitor”, a precizat Lucian Bode, la Digi 24.

El a mai spus că are de gând să poarte o discuție „cât se poate de normală și de civilizată cu Gabriela Firea ca să ia măsuri.

Mai ales că vara trecută, STB a putut să suspende circulația tramaviului 41 timp de o lună, pentru lucrări la Podul Ciurel, proiect al Primăriei Capitalei. Ceea ce înseamnă că există autobuze suficiente.

Reprezentantul Primăriei Capitalei nu a venit la recepția Magistralei 5

„Fac un apel public să sprijine toate activitățile care să ducă la darea în trafic, cu călători, a magistralei de metrou M5”, a declarat demnitarul.

Acesta a mai adus în atenția publicului și faptul că a avut „neplăcuta surpriză” ca din cei 25 de membri ai comisiei de recepție a lucrării să lipsească reprezentantul Primăriei Capitalei.

„Chiar nu vreau să politizez absolut deloc această investiție”, a subliniat el.

„Evident că putem (să facem investiția – n.red.), n-o să așteptăm noi după reprezentantul Primăriei. Eu am tratat această investiție ca pentru toți bucureștenii, nu ca pentru un partid politic sau altul. Specialiștii spun că, în luna septembrie, putem să finalizăm toate aceste teste și în luna septembrie să avem posibilitatea să circulăm cu trenul pe cele 10 stații de pe Magistrala M5”, a afirmat ministrul Transporturilor.

Pe 17 august, au început testele dinamice în subteran. Zilnic, între orele 12.00-17.00, opt trenuri circulă pe acest tronson.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/nici-luna-aceasta-nu-va-fi-gata-metroul-din-drumul-taberei-iata-noul-termen-dat-de

http://Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc promite că la sfârșitul lui 2019 se va circula pe magistrala 5 de metrou

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
Statiunea Moneasa jpg
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net