Ministrul Darius Vâlcov, șpagă de 2 milioane € pe când era primar

Ultima actualizare:

    Șeful de la Finanțe a ajuns și el la DNA. E acuzat de fapte de corupție comise ca edil al orașului Slatina
Șeful de la Finanțe a ajuns și el la DNA. E acuzat de fapte de corupție comise ca edil al orașului Slatina

Din 2009 şi până în 2012. Aceasta este perioada în care ministrul Bugetului, Darius Vâlcov este acuzat de DNA că a luat mită două milioane de euro, în calitate de primar al Slatinei. În acelaşi dosar, urmaşul său la cârma localităţii, Minel Prina, a fost deja reţinut de procurorii anticorupţie.

Darius Vâlcov a fost deja audiat, vineri seară, de procurori, în calitate de suspect. Deşi la ieşirea din DNA, el le-a declarat jurnaliştilor că se consideră nevinovat, procurorii au cerut deja Senatului acordul pentru arestarea sa. Potrivit anchetatorilor, încă din 2009 Vâlcov a influenţat în favoarea unui administrator al unei societăţi comerciale, mai multe licitaţii de lucrări la reţele.

Este vorba de lucrări în oraşele Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, edilul urmând să primească 20 la sută din toate contractele adjudicate de firma respectivă. Darius Vâlcov este ministru al Finanţelor Publice din decembrie 2014 şi a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012.

Soţia lui Vâlcov, Lavinia Şandru este un cunoscut realizator de televiziune
Soţia lui Vâlcov, Lavinia Şandru este un cunoscut realizator de televiziune

Pe 27 martie 2012 Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în data de 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. În data de 10 iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales în funcţia de primar al Slatinei cu un procent de peste 80 la sută.

În decembrie 2012, a fost ales senator de Olt din partea PSD. Din august 2014 până în decembrie 2014 a fost ministru delegat pentru Buget, iar din decembrie 2014 este ministru al Finanţelor Publice. Este căsătorit cu realizatoarea de televiziune Lavinia Şandru. DNA a anunţat că în acest dosar efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane. 

Marian Vanghelie, 30 de zile după gratii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis ieri, arestarea preventivă a primarului Marian Vanghelie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Sâmbătă, în jurul orei 8.30, edilul a fost dus la Arestul central al Poliţiei Capitalei. Vanghelie este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani dar măsura nu este definitivă şi poate fi contestată.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007 - 2014, Marian Vanghelie, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obţină numeroase contracte de lucrări publice. Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice, Vanghelie a perceput de la omul de afaceri, un «comision» de aproximativ 20 la sută.  

DNA cere ridicarea imunităţii lui Dan Șova

DNA a cerut Senatului încuviințarea reținerii și arestării parlamentarului PSD Dan Șova, unul dintre prietenii recunoscuți ai premierului Victor Ponta. Acesta este urmărit penal pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu. Anchetatorii au formulat cererile în dosarul deschis împotriva lui Șova pentru contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari.

Procurorii au date şi indicii că Şova a depus la dosarul instrumentat de DNA mai multe documente false, în încercarea de a-şi dovedi nevinovăţia. Mai mult, el a dispus distrugerea hardurilor calculatoarelor societății de avocați, pentru a ascunde corespondența purtată prin e-mail cu cele două complexuri energetice.

image
image
image
image
image
image
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
image
actualitate.net
image
actualitate.net