Misiune de transport aerian în Italia. Ducem măști, aducem medici

Ultima actualizare:

    90.000 de măști de protecție au fost trimise la Milano, în baza unui acord UEfoto: MApN
90.000 de măști de protecție au fost trimise la Milano, în baza unui acord UEfoto: MApN

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a decolat sâmbătă, 25 aprilie, la ora 9.00, de la Baza 90 Aeriană Otopeni, cu destinația Milano pentru transportul în Italia a 90.000 de măști de protecție tip FFP 2. La întoarcere, cu aceeași aeronavă, va reveni în țară echipa de medici și asistente aflată în misiune în Italia din 7 aprilie.

Cele 90.000 de măști sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, constituită în România, achiziționate de către țara noastră pe baza unui grant în valoare de 10 milioane € semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană prin Direcția Generală Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene– DGECHO.

Echipa de medici români e în Italia din 7 aprilie

La întoarcere, aeronava va aduce în ţară echipa de medici şi asistenţi care a participat în Italia, în perioada 7-24 aprilie, la misiunile destinate salvării persoanelor afectate de noul tip de coronavirus, alături de personalul medical italian. Echipa de medici şi asistenţi români a fost însoţită în această misiune de un reprezentant al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitate de ofiţer de legătură, având misiunea de a facilita, împreună cu autorităţile din peninsulă, integrarea echipei româneşti în sistemul medical italian.

Există un acord european de stocare de echipamente medicale

Potrivit MApN, răspândirea globală a noului coronavirus 2019-nCoV a determinat iniţierea de măsuri suplimentare la nivelul statelor membre pentru a evita escaladarea situaţiei de urgenţă în întreaga Uniune. Astfel pentru a răspunde acestor provocări, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/414 a Comisiei din 19 martie 2020, printre capacităţile rezervei rescEU a fost inclusă şi stocarea de contramăsuri medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă şi de echipamente individuale de protecţie destinate combaterii ameninţărilor transfrontaliere grave pentru sănătate.

În acest context, având în vedere prezenţa activă a României pe domeniul protecţie civilă, Comisia Europeană prin Direcţia Generală Protecţie Civilă şi Operaţiuni Umanitare Europene– DGECHO a trimis Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă o invitatie pentru a constitui în România o rezervă rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.


    foto: MApN
foto: MApN

Astfel, Comisia a propus alocarea unui grant direct în valoare de până la 10 milioane € pentru constituirea unei rezerve inițiale de contramăsuri medicale, care vor consta în primă fază în măști de protecție individuală și ventilatoare medicale pentru terapie intensivă. Acestea urmează a fi achiziționate de autoritățile române responsabile, în regim de urgență, în funcție de ofertele disponibile pe piața internațională și depozitate prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în depozitele proprii. Grantul alocat va acoperi costurile de achiziție de echipament medical, costuri de întreținere, inclusiv costuri de reparație, costuri de asigurare, costuri de personal, inclusiv de instruire a personalului la nevoie, costuri de depozitare, costurile de transport și livrare a produselor de la depozit la beneficiari. 

Aeronava militară a decolat în această dimineață din București
Aeronava militară a decolat în această dimineață din București

Aceste stocuri, constituite cu sprijinul DGECHO și aflate în gestiunea IGSU vor fi puse la dispoziția statelor membre (inclusiv România) și partenere ale Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de amenințare gravă la adresa sănătății. În funcție de nevoile identificate, Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene urmează să decidă (în contextul unor activări concomitente de către mai multe state) unde vor fi folosite echipamentele din rezerva rescEU de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19, context în care IGSU va proceda la pregătirea și inițierea măsurilor necesare asigurării transportului către statul afectat.

Această invitație a Comisiei Europene adresată României constituie o recunoaștere a viabilității măsurilor pe care autoritățile le-au luat în contextul minimizării efectelor pandemiei COVID-19 dar și a statutului de generator de securitate și furnizor de asistență internațională de urgență la nivel european și global.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
image
actualitate.net
image
actualitate.net