Moartea smulge tot mai multe suflete

Ultima actualizare:

    Românii care au murit în  weekend au făcut complicaţii pulmonare foarte grave din cauza arsurilor căilor respiratorii, dar şi din cauza fumului toxic pe care l-au inhalatfoto: Click!
Românii care au murit în weekend au făcut complicaţii pulmonare foarte grave din cauza arsurilor căilor respiratorii, dar şi din cauza fumului toxic pe care l-au inhalatfoto: Click!

36 de ore. 13 morţi. De parcă n-ar fi fost de-ajuns 32! Numărul victimelor din „Colectiv” creşte înfricoşător. Duminică (8 noiembrie), ajunsese la 45. Cu fiecare anunţ al medicilor despre decesele tinerilor din club, durerea se amplifică, iar speranţele parcă ne părăsesc. Veştile sunt negre în continuare. Specialiştii spun că urmează o săptămână critică, în care orice se poate întâmpla, şi ne explică de ce.

România e sfâşiată de durere. Se aprind lumânări în multe case pentru tinerii din „Colectiv”, care se zbat între viaţă şi moarte. Rugile oamenilor se îndreaptă spre ei şi spre cei care n-au mai avut puterea să lupte. După şocul pe care l-am trăit în 30 octombrie, când incendiul din clubul „Colectiv” a ucis 27 de tineri, sâmbătă, de Ziua Morţilor, am fost loviţi din nou. În doar câteva ore, nouă răniţi s-au stins pe patul de spital. Duminică dimineaţă (8 noiembrie), alţi trei, iar seara, încă unul. În total, 45. Suntem năuciţi şi nu contenim să întrebăm ce se întâmplă, de ce cedează? Medicii ne avertizaseră că a doua săptămână de la tragedie va fi critică pentru răniţii grav, însă am sperat să nu fie aşa. 

„Săptămâna aceasta, a doua săptămână în evoluţia arsurilor grave, este cea marcată de apariţia complicaţiilor majore la nivelul plămânilor, rinichilor, sistemului circulator şi infecţiilor grave. Având în vedere particularităţile producerii accidentului şi severitatea evoluţiei cazurilor este aşteptat un număr important de decese”, a declarat prof. dr. Ioan Lascăr, şeful secţiei Chirurgie Plastică, de la Spitalul Floreasca. Specialistul mai spune că, din a cincea zi, începe cea mai grea perioadă pentru răniţii în stare critică. „La toţi cei patru decedaţi din Spitalul Floreasca le-a cedat plămânul. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte”, a completat profesorul. Acesta precizează că, potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30% şi 80%. Adică cel puţin trei şi maximum opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult”, a explicat specialistul.

Prof. Lascăr spune că arsura gravă este „cea mai severă circumstanţă biologică în care mai poate exista o fiinţă vie. Este o boală extrem de gravă, care are o evoluţie eşalonată. Adică, solicitările sistemice, solicitările organelor intervin cu o anumită frecvenţă, după un anume calendar, care însă este semnificativ agravat de particularităţile cazurilor”. „La momentul producerii accidentului, pe lângă temperatura ridicată a mediului, care a generat arsuri de suprafaţă - arsuri care, pentru cea mai mare parte a cazurilor despre care discutăm nu aveau risc major, erau arsuri de gravitate medie sau minore, însă acestora li s-au asociat leziunile inhalatorii. Adică, toţi pacienţii au inhalat aerul care era generat de incendiul respectiv, care avea o temperatură ridicată şi era un aer fierbinte, însă nici acest lucru nu era suficient, pentru că, odată cu inhalarea aerului, au fost inhalate şi substanţe toxice”, a încheiat profesorul.

Mergeţi la medic dacă aţi inhalat fum în «Colectiv»!

Profesorul Dan Enescu, managerul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, spune că adolescenţii care, după incendiul din „Colectiv”, au avut arsuri superficiale sau nu au avut nimic, vin acum la spital cu complicaţii pulmonare: „Copii sănătoşi, care au avut poate o arsură de 1%, ceva insignifiant, după cinci zile, se prezintă la spital cu traheobronşită şi cu tulburări grave de arbore traheobronşic. Ştim că este un accident atipic, adică s-a produs în 12 secunde, şi că, practic, când au venit pompierii nu au avut ce să stingă. S-a transformat acea incintă într-un crematoriu în care acele persoane au fost carbonizate, ca într-o cameră de gazare”. Tocmai de aceea specialiştii le recomandă celor care au inhalat fum în „Colectiv” să se prezinte la medic pentru investigaţii.

O singură respiraţie poate ucide!

Momentul în care tavanul din “Colectiv” s-a aprins
Momentul în care tavanul din “Colectiv” s-a aprins

Cum ucide focul? Un studiu realizat de Asociaţia Naţională de Protecţie împotriva Incendiilor din SUA arată ce efecte are asupra organismului scăderea cantităţii de oxigen într-o încăpere cuprinsă de flăcări: 21% oxigen - normalitate pentru un spaţiu închis; 17% - pierderea lucidităţii coordonatelor spaţio-temporale, echilibru; 12% - tuse, oboseală, durere de cap; la 9% - pierderea cunoştinţei; 6% - se instituie stop respirator. Monoxidul de carbon este gazul care ucide în 10 minute. Atunci când ard materiale compozite, care au la bază plastic sau alţi compuşi chimici poliuretanici, nyllon, nitriţi, mătase, hârtie sau cauciuc, se produce un gaz de 20 de ori mai toxic decât monoxidul de carbon: acidul cianhidric rezultat din combinarea moleculelor de cianură cu hidrogenul. Când victima inhalează aer fierbinte (peste 120 de grade Celsius), atunci o singură respiraţie poate ucide.

Ei ne-au părăsit în weekend

Doborât de flăcări, după ce a scos mulţi răniţi din club

Florin Cristian Popescu (35 de ani), din Bucureşti, a murit, sâmbătă dimineaţă, pe aeroportul din Rotterdam, Olanda, în timp ce medicii îl pregăteau să-l transfere către spital. Florin era bodyguardul clubului „Colectiv”. În seara tragediei, era la muncă. Mai mulţi martori spun că bărbatul a intrat de câteva ori în flăcări şi a salvat câţiva oameni. Într-un final, el a ajuns cu arsuri grave la Spitalul SRI. Florin rămăsese singur pe lume. Mama îi murise în urmă cu cinci luni. Tragedia tânărului nu i-a impresionat însă deloc pe cei care, în timp ce el se afla pe patul de spital, i-au spart apartamentul din Berceni. Poliţia a fost la faţa locului şi a găsit casa răvăşită, însă nimeni nu ştie dacă s-a furat ceva. 

Alexandra avea plămânii arşi

Alexandra Rădulescu (26 de ani), din Braşov, s-a stins duminică dimineaţă, la Spitalul Floreasca. Medicii spun că avea complicaţii mari la plămâni. Practic, un plămân a fost ars complet, iar celălalt, în proporţie de 65%. Alexia Sandy, cum îi spuneau prietenii, era barmaniţă la clubul „Colectiv”, iar, când s-a declanşat iadul, fata era la muncă. Zilele trecute, medicii i-au amputat patru degete necrozate, de la mâna dreaptă. Îndureraţi, prietenii i-au lăsat pe contul de Facebook zeci de mesaje. Andy Sabou: „De 9 zile, îmi doresc ca totul să fi fost un vis urât şi aşteptam o dată să mă trezesc din el, însă azi m-am afundat mai mult, sunt fără cuvinte! Îţi mulţumesc pentru tot Sandibel, te pup tare şi, până data viitoare... Rămas bun! Condoleanţe familiei”.

Ionuţ a sărit peste soţia sa pentru a o proteja

Ionuţ Maior (27 de ani), din Oneşti, era basist în trupa rock „Bruma”. Locuia împreună cu soţia sa, Livia, în Bucureşti. S-a stins, sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Universitar. Avea arsuri grave pe 80% din suprafaţa corpului, dar şi pe căile aeriene. A luptat opt zile cu moartea, însă a fost învins. Ionuţ fusese în „Colectiv” împreună cu soţia sa. Prima care a fost cuprinsă de flăcări a fost Livia, moment în care Ionuţ a sărit peste ea ca s-o protejeze. Tânăra este internată tot la Universitar, iar medicii au detubat-o. Durerea va fi mare, când va afla că Ionuţ nu mai e lângă ea.

Transferaţi în străinătate cu avionul-spital al NATO

Până în prezent, 33 de răniţi au fost transportaţi cu aeronavele către clinici din străinătate
Până în prezent, 33 de răniţi au fost transportaţi cu aeronavele către clinici din străinătate

12 răniţi în incendiul de la „Colectiv” au fost transferaţi, duminică noapte, la clinici din străinătate, cu ajutorul unui avion-spital pus la dispoziţie de NATO. Este vorba de o aeronavă Boeing C-17 Globemaster, un model de aeronavă militară de transport, folosit frecvent în misiuni de salvare. Sprijinul NATO vine la solicitarea autorităţilor române. „Există un program la nivelul NATO la care şi România contribuie. Am solicitat sâmbătă ca, azi (n.r. - duminică), să ne pună la dispoziţie unul din aceste avioane”, a declarat, duminică, ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Avionul NATO poate efectua deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele pe care românii le au în dotare. De ce de-abia acum se face acest transfer al răniţilor? Directorul medical al Spitalului de Arşi, dr. Cristian Niţescu, ne-a explicat această decizie: „În primele trei zile este perioada aceea de şoc post-combustional, în care pacientul trebuie stabilizat, în primul rând, după care trebuie să-l operezi, să-l susţii din punct de vedere al terapiei intensive. E foarte, foarte greu de cântărit o asemenea decizie”. Până acum, au fost transferaţi 33 de răniţi în clinici din Belgia, Olanda, Austria, Israel şi Germania. De asemenea, duminică seară, mai erau internaţi în spitalele din Bucureşti 82 de răniţi.

Click! spune

Artistul a aprins o lumânare la clubul “Colectiv”
Artistul a aprins o lumânare la clubul “Colectiv”

Criteriile de selecţie a pacienţilor pentru transfer în străinătate sunt pur medicale. Medicii străini veniţi să evalueze răniţii stabilesc pe cine pot ei trata cel mai bine în spitalul lor, cunoscând dotările pe care le au. Cazurile cele mai grave nu se transferă, deoarece gravitatea lor nu permite transportul. Pot fi aleşi pentru transfer şi pacienţi intubaţi, dacă aceştia sunt stabili.

André Rieu va compune pentru victime


    Artistul a aprins o lumânare la clubul “Colectiv”
Artistul a aprins o lumânare la clubul “Colectiv”

Muzicianul André Rieu a fost sâmbătă la Bucureşti şi s-a recules în faţa clubului „Colectiv”, pentru a onora memoria victimelor. S-a recules 15 minute şi a depus o jerbă de flori. „Când am auzit ce s-a întâmplat, singurul gând a fost să vin aici şi să plâng alături de dumneavoastră. Singurul lucru pe care pot să vi-l ofer este muzica mea. Am făcut nişte DVD-uri cu concertele pe care le-am avut aici. Vreau să donez familiilor victimelor toţi banii pe care îi voi încasa. Promit că voi compune o melodie special pentru victime”, a spus cu lacrimi în ochi André Rieu.

  • Şi Julio Iglesias a vrut să fie solidar cu românii. „Pentru toţi prietenii mei români, inima mea este cu voi, vă sunt alături şi vă transmit cele mai profunde condoleanţe pentru victimele şi suferinţa datorată tragediei de săptămâna trecută de la Colectiv. România a fost întotdeauna în inima mea şi de aceea simt durere în aceste momente dificile”, a scris pe contul său de socializare Julio Iglesias.
  • Tenorul spaniol José Carreras va concerta în 26 noiembrie la Bucureşti, spectacol ce face parte din turneul mondial de adio al artistului. „Mă rog pentru toate sufletele care au părăsit această lume. Mă cutremură suferinţele acelor copii nevinovaţi şi ale familiilor lor. Spectacolul meu din Bucureşti va fi o rază de lumină pentru sufletele lor. Este modul meu de a mă ruga”, a transmis celebrul tenor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net