Anul acesta, moaştele Sf. Constantin şi Elena nu vor fi scoase din catedrală

Ultima actualizare:

Decizie şoc la Patriarhie. Moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou (ocrotitorul Capitalei) nu vor fi scoase spre închinare credincioşilor de hramul istoric al catedralei, sărbătorit în data de 21 mai. Este pentru prima oară în ultimii 10 ani când moaştele nu sunt scoase din catedrală pe 21 mai.

În schimb, biserica de la km 0 al ortodoxiei româneşti aflată pe Dealul Mitropoliei, va fi deschisă pentru cei care vor să se roage şi să aducă cinstire sfintelor moaşte, respectând normele în vigoare.

Slujbele de hram vor fi oficiate în aer liber, în „Baldachinul Sfinţilor” amenajat în urmă cu cinci ani, la cererea patriarhului Daniel, în apropierea lăcaşului de cult. În ajunul sărbătorii, miercuri, de la ora 16.00, Slujba Privegherii va fi săvârşită de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi nu de Patriarh. Pe 21 mai, programul liturgic va începe cu slujbele Miezonopticii şi Acatistul Sfinţilor Împăraţi, de la ora 07.30, iar liturghia va începe la ora 09.30. Nu se ştie încă dacă aceste slujbe vor fi ţinute de Patriarh din catedrală sau din biserica din cadrul reşedinţei. Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, au fost dăruite de generalul Petru Saltâcov în iulie 1774, iar fragmente din moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost oferite Patriarhului Teoctist, în anul 2002, de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe din Cipru. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net