La aproape un an de la tragedia din Club Colectiv, în urma căreia 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 200 au fost rănite, va fi înălțat un monument în memoria acestora. Inaugurarea ar trebui să se facă în 30 octombrie, în Piața Bucur, în apropierea locului blestemat.
Amintirea victimelor teribilului incendiu din Clubul Colectiv din Capitală este vie în sufletele rudelor și prietenilor. În 30 octombrie 2016, în Piaţa Bucur din Capitală urmează să fie inaugurat un monument memorial pe care vor fi gravate numele tuturor celor care au murit acolo, scrie romaniatv.net.
Asociaţia Colectiv GTG 3010, constituită de rudele victimelor incendiului din club, a reuşit să obţină toate avizele şi autorizaţiile necesare de la instituţiile abilitate pentru ridicarea unui monument în memoria celor care au murit acolo. Mai mult, Consiliul Local al sectorului 4 a alocat 220.000 lei pentru realizarea acestuia.
”Este un monument pe care dorim să-l construim pentru toate victimele. Am încercat să îl amenajăm din fonduri proprii, dar nu am reuşit în totalitate, aşa că am primit o sponsorizare de la primărie. Monumentul va fi amplasat doar provizoriu în parcul din Piaţa Bucur, fundaţia exactă urmând să fie făcută în primăvara viitoare chiar în mijlocul parcului din faţa clubului”, a declarat Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, citat de romaniatv.net.
Conform sursei citate, soclul pe care va fi amplasat monumentul va ajunge vineri, după ce vor fi gravate numele tuturor celor 64 de victime.