Social-democrații sunt deciși să folosească toate armele de care dispun pentru a zădărnici moțiunea de cenzură de pusă de opoziție împotriva guvernului Dăncilă. Textul moțiunii va fi citit miercuri, iar votul va fi dat sâmbătă, partidul aflat la guvernare mizând pe un absenteism major în weekend.


Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă va fi citită miercuri, la ora 15:00, în plenul Parlamentului și va fi votată sâmbătă, începând cu ora 11:00, au decis Birourile Permanente Reunite. Decizia a fost luată cu 13 voturi „pentru” date de parlamentarii PSD, după ce liberalii au părăsit sala, conform Digi 24.

Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) a spus că, în cazul în care sâmbătă nu va fi cvorum, va fi stabilită o altă dată pentru dezbaterea și votul moțiunii de cenzură.

„Programul pe care Birourile Permanente Reunite l-au stabilit: pentru astăzi la ora 15:00 e citirea și sâmbătă la ora 11:00 dezbaterea și votul. Ce a invocat domnul Ponta la ieșire este că dacă nu va fi cvorum va urma un nou BPR care va stabili o altă dată a moțiunii. Cei 237 care au semnat înseamnă că au și citit ce au semnat. Au mai fost moțiuni care au fost citite și duminica. Dacă e o urgență pentru a debarca acest guvern, putem veni și sâmbătă. Regulamentar se vine la trei zile de la prezentare. Regulamentar vine data de sâmbătă. Înțeleg că este o urgență să fie debarcat acest guvern. Pentru noi este o urgență să arătăm că acești 237 care au semnat nu vor vota. Noi ne bazăm pe faptul că noi vom veni la această moțiune de cenzură și nu vom vota”, a afirmat Florin Iordache, la finalul ședinței BPR.

Patru parlamentari PSD au semnat moțiunea

Florin Iordache susține că cei patru parlamentari din PSD care au semnat moțiunea de cenzură va trebui să își asume, iar parlamentarii PSD vor fi prezenți sâmbătă, dar nu vot vota.

„Fiecare își asumă. Fiecare coleg care a semnat are libertatea de a semna sau nu. Vom avea o discuție la nivel de partid. Noi trebuie să fim prezenți, tocmai de a da un semnal”, a adăugat Iordache.

Opoziția a depus moțiunea de cenzură marți, la Parlament, semnând pentru aceasta inclusiv parlamentari din PSD. Printre aceștia se numără fostul deputat PSD Mihăiță Găină, fostul senator PSD Emanoil Savin, deputatul PSD Marius Bota și senatorul afiliat PSD Ioan Talpoș, potrivit documentului depus la conducerea Legislativului.

Citește și:

Emil Boc, despre criza din guvernul Dăncilă: «PSD-ul păţeşte acum ce a făcut el în 2009»

Viorica Dăncilă, despre plecarea ALDE de la guvernare: «Pentru noi este de neînţeles»

 

Loading...