Motivul halucinant pentru care bărbatul din Brașov și-ar fi ucis soția și cei doi copii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Florin Mircea Buliga (42 de ani) s-a predat Poliției la scurt timp după ce și-a ucis toată familia. Cele trei victime, soția și cei doi copii, dormeau în momentul comiterii asasinatului.

Florin Mircea Buliga, administratorul unei societăți comerciale din Brașov, și-a ucis soția și cei doi copii, iar apoi a sunat la Poliție, unde și-a anunțat fapta. Polițiștii s-au deplasat la casa suspectului, iar autorul a fost reținut pentru omor. Crima s-a petrecut pe Strada Stejarului nr. 4a din Braşov, în zona blocurilor recent construite.

simeon stalpnicul png

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, se pare că bărbatul ar fi avut o experiență religioasă la o mănăstire, în urmă cu câteva zile, după care a încercat să se sinucidă. Acesta le-a mărturisit polițiștilor că a avut o ”revelație”, după care a mers acasă, a așteptat mai întâi să adoarmă soția și cei doi copii, după care a comis oribila faptă. 

Toți apropiații familiei Buliga sunt șocați, cu atât mai mult cu cât cei patru pozau într-o familie perfectă. Petreceau foarte mult timp împreună, iar cei doi soți lucrau inclusiv la aceeași firmă. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net