A murit după ce a aşteptat 3 ore să intre în operaţie

Ultima actualizare:

    A făcut două  infarcturi
A făcut două infarcturi

Un bărbat din oraşul Scorniceşti a murit după ce şi-a tăiat trei degete cu flexul. El a ajuns în timp util la spital însă rudele acuză medicii că nu s-au ocupat de el. După aproape zece ore de chin, bărbatul a murit. Spitalul de Urgenţă din Slatina a fost supranumit "Spitalul groazei" după ce, în ultimii ani, mai mulţi pacienţi au murit în condiţii suspecte.

Totul a început sâmbătă, în jurul orelor 13.30, când Ioan Baltălungă (63 de ani), şi-a tăiat accidental trei degete de la mână cu un flex.

El a ajuns la Spitalul Judeţean din Slatina şi a fost preluat de medici în jurul orelor 14.15. Sorin Ispas, prieten de familie, care a stat de vorbă cu victima în timp ce se afla în spital aşteptând să fie consultată, a spus că personalul medical l-a neglijat.

„Când am ajuns eu la spital, la ora 14.30, Ion aştepta să intre la secţia Primiri Urgenţe. Nici măcar nu îi schimbaseră bandajul. I-au făcut apoi o radiografie, dar medicii mi-au spus că trebuie să aşteptăm până a doua zi pentru că nu există chirurg plastician de gardă care să-i reconstruiască degetele. L-au mutat la Urgenţe minore unde am aflat că a făcut infarct în timp ce îi schimbau bandajul. L-au resuscitat, iar abia pe la ora 17.00 a venit şi medicul plastician care trebuia să fie de la început acolo, şi l-au băgat în operaţie câteva ore. După operaţie, a făcut un nou infarct, a fost iar resuscitat, iar medicii au luat decizia de a-l transporta la Bucureşti. Numai că a trebuit să aşteptăm iar două ore pentru că în Slatina nu era ambulanţă cu medic şi a trebuit să aducă una de la Caracal, care a ajuns în jurul orei 22.00", a mai spus Sorin Ispas.

Bărbatul a murit în autosanitară, în drum spre Bucureşti. De cealaltă parte, reprezentanţii spitalului din Slatina afirmă că personalul medical a urmat protocoalele elementare.

Totuşi, recunosc că există anumiţi „timpi morţi" care nu pot fi explicaţi, cel puţin nu acum, în prima fază. Oficialii Spitalului Slatina au deschis o anchetă internă pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

Alte decese suspecte la Slatina

În ultimii ani, Spitalul Judeţean din Slatina a fost implicat în mai multe scandaluri de malpraxis.

* februarie 2009 - Un bărbat de 63 de ani a murit după ce a fost plimbat, timp de patru ore, între mai multe secţii ale spitalului fără să îi fie acordate îngrijiri medicale. În urma incidentului, mai multe cadre medicale au fost destituite. Printre acestea, şi medicul Cornel Fulga, care era de gardă în acea zi. În 2011 însă, a fost reîncadrat la Spitalul Judeţean din Slatina, printr-o hotărâre judecătorească, el câştigând în instanţă procesul cu Colegiul Medicilor.

* mai 2010 - un copil de 9 ani a murit la patru zile după ce a ajuns la spital cu o mână ruptă. După ce medicii i-au pus mâna în ghips, aceasta s-a infectat, iar infecţia s-a răspândit în tot corpul.

* decembrie 2010 - o tânără de 27 de ani, însărcinată în cinci săptămâni, a murit la scurt timp după o intervenţie chirurgicală la spitalul din Slatina. Familia acuză medicii de neglijenţă.

* februarie 2012 - un bărbat de 65 de ani a murit la 8 ore după ce medicul de gardă Cornel Fulga a refuzat să-l consulte pe motiv că era beat. S-a constatat că bătrânul nu consumase alcool, ci suferea de o boală de plămâni. Medicului i-a fost desfăcut contractul de muncă, fiind găsit vinovat pentru ucidere din culpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net