N-a băut apă timp de cinci zile. Medicii sunt sceptici

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Se află în stare critică! O bătrână din Iaşi, singură şi imobilizată, a ajuns la spital fiindcă n-a reuşit să se deplaseze ca să bea o cană cu apă. “Din păcate, prognosticul în acest caz este nefavorabil”, spun doctorii.

O femeie din Iaşi, în vârstă de 83 de ani, a fost internată la Spitalul „Dr. C. I. Parhon” în stare deosebit de gravă, întrucât, neputându-se deplasa, s-a deshidratat. Pensionara a fost internată sâmbătă în clinica de nefrologie de la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, după ce a fost transferată de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Bătrâna diagnosticată cu afecţiuni multiple este internată în comă, cu prognostic rezervat. Potrivit medicilor, pacienta prezintă o insuficienţă renală şi sechele după un accident vascular cerebral. Bătrâna n-a reuşit să ajungă la o sursă de apă şi astfel s-a deshidratat complet.

„Pacienta nu a avut parte de suport minim din partea rudelor şi a ajuns cu deshidratare severă, fiindcă nu a avut acces la apă, ceea ce a dus la modificări electrolitice importante care au accentuat starea de comă. Deficitul de apă era de aproximativ 3 litri, ceea ce înseamnă că nu a băut apă de 4-5 zile. A fost perfuzată de la internare şi am reuşit, parţial, să corectăm dezechilibrul. Din păcate, prognosticul în acest caz este nefavorabil”, explică Ionuţ Nistor, medic specialist nefrolog la Spitalul „Dr. C. I. Parhon”.

Citeşte articolul complet pe adevarul.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net