Nea Aurel, «chirurgul» clădirilor monument istoric

Ultima actualizare:

    Vasile este unul dintre ”artiștii” care recondiționează elemente din clădirile istoriceFoto: Sever Gheorghe
Vasile este unul dintre ”artiștii” care recondiționează elemente din clădirile istoriceFoto: Sever Gheorghe

Există oameni care sapă şi alţii care le spun ce şi unde. Mai există şi a treia categorie, cei aleşi, a căror meserie este un amestec de artă, migală şi răbdare. Unul dintre aceştia este nea Aurel, ”medic” de case monument istoric.

Strada Franceză nr 30. Este cea mai mare clădire din Centrul Istoric al Capitalei, aflată în acest moment în consolidare. La etajul 1 este atelierul meşterului Aurel Nacu, de 70 de ani. Toţi îl ştiu de nea Aurel şi împreună cu ucenicii, recreează, aşa cum arătau original, elementele decorative din interiorul şi exteriorul clădirilor monument istoric aflate în proces de reabilitare. “Am lucrat de la casele lui Ceauşescu şi până la Casa Poporului, de la Muzeul Satului la biserici şi case de bogătaşi”, îşi povesteşte pe scurt experienţele, Aurel Nacu. Acum este angajat de Primăria Capitalei şi are de lucru, nu glumă.

Nea Aurel are atelierul la etajul 1 al unei clădiri de pe Str. Franceză
Nea Aurel are atelierul la etajul 1 al unei clădiri de pe Str. Franceză


    Foto: Sever Gheorghe
Foto: Sever Gheorghe

Sunt 41 de clădiri din toate zonele vechi ale oraşului, majoritatea bombe imobiliare, care stau să cadă şi pe care Municipalitatea s-a apucat să le repare. Într-o cameră cu pereţii plini de schiţe, o masă imensă este plină de elemente decorative prăfuite, scoase de pe clădirile muribunde. ”Asta este din Blănari, asta din Şelari, iar astea de aici, din Franceză”, ne arată la ce lucrează Vasile, unul dintre ucenicii meşterului.

“Le scoatem, le aducem aici, le curăţăm, le restaurăm şi realizăm matriţe pentru a putea reproduce piesele cât mai fidel. De multe ori, nu avem decât desene şi atunci este mai greu, dar am experienţă, fac asta de zeci de ani”, povesteşte Aurel Nacu. În timp ce ne arată camera unde sunt ţinute matriţele, ne povesteşte că sunt elemente la care poate lucra o zi şi altele la care se chinuie o săptămână. Nea Aurel nu se plictiseşte, are mult de lucru şi atelierul lui va deveni în curând o adevărată fabrică. Primăria Capitalei mai are în proiect consolidarea a încă 55 de clădiri istorice, toate aflate în diferite stadii de realizare a documentaţiilor necesare. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net