Noi amănunte ies la iveală în cazul violului de la Vaslui

Ultima actualizare:

    Violatorii din Vaslui se află după gratii
Violatorii din Vaslui se află după gratii

Apelul celor șapte violatori din Vaslui este judecat, marți, la Curtea de Apel Iași. Între timp, noi detalii care le-au scăpat procurorilor au ieșit la iveală în acest caz, potrivit vremeanoua.ro.

În rechizitoriul întocmit de procurori nu apar unele informații referitoare la faptele care s-au petrecut în data de 10 noiembrie 2014. Așadar, potrivit vremeanoua.ro, se pare că, după consumarea violului, victima ar fi cerut telefonul unuia dintre inculpați. Și-a sunat o prietenă din Moara Domnească și a rugat-o să o găzduiască până dimineață. Aceasta a refuzat-o, iar fata a plecat acasă. În poartă o aștepta tatăl său, care a sunat repede la Poliție. O altă problem a rechizitoriuluio reprezintă Florin Surleac, al optulea tânăr care a participat la viol, dar care a suferit o impotență temporară din cauză că era beat, motiv pentru care n-a putut avea relaxii sexual cu victima. Totuși, potrivit vremeanoua.ro, acesta a sunat și și-a chemat prietenii la orgie. Asta înseamnă, practice, că și a participat la infracțiune, lucru pe care procurorii nu l-au semnalat. Mai mult, acesta nu a sunat la Poliție după incident, putând fi acuzat inclusiv de tăinuire. Surleac nici măcar n-a fost amendat, singura măsură luată împotriva lui fiind reținerea pentru 24 de ore, imediat după viol.

Marți, magistrații Curții de Apel Iași judecă apelul făcut de avocații violatorilor, după ce instanța vasluiană i-a condamnat pe cei șapte la ani grei de pușcărie și la plata unor despăgubiri victimei, în valoare de 50.000 de lei.

În 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19.30, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu Silviu Ovidiu Buraga, de 20 ani, și Paul Andrei Burlacu, de 27 ani, iar aceștia s-au oferit s-o conducă cu mașina acasă. A acceptat pentru că îl cunoștea pe primul dintre ei. Au mers cu autoturismul pe terenul de fotbal al localității Văleni, unde i-au chemat pe Silviu Avădanei, de 21 ani, Petrică Bolboceanu, de 22 ani, Ionuț Bogdan Boicu, de 20 ani și Alin Dumitru Rotaru, de 18 ani. Apoi, victima a fost urcată în mașină și dusă lângă un dig, la Moara Domnească. Aici, ajunge și ultimul violator, Ionuț Surleac. Chinul fetei a durat mai bine de trei ore, timp în care a leșinat de două ori.

image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
image
actualitate.net
image
actualitate.net