Noi măsuri de relaxare din 15 iunie. Ce spune ministrul de Interne, Marcel Vela

Ultima actualizare:

    Ministrul de Interne Marcel Vela anunță noi măsuri de relaxare după 15 iunie
Ministrul de Interne Marcel Vela anunță noi măsuri de relaxare după 15 iunie

Noi măsuri de relaxare vor intra în vigoare din 15 iunie, a anunțat ministrul de Interne, Marcel Vela, în contextul în care numărul de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus scade de la o zi la alta.

Marcel Vela, ministrul de Interne, a făcut publice câteva dintre măsurile de relaxare care ar putea intra în vigoare începând cu 15 iunie.

Noi măsuri de relaxare din 15 iunie. Marcel Vela spune că s-ar putea relua anumite zboruri

Într-o discuție pe care a purtat-o cu românii pe contul său de Facebook, Vela a precizat că de la jumătatea lui iunie s-ar putea relua zborurile către și dinspre Marea Britanie. „Se analizează posibilitatea anulării acestor suspendări, adică posibilitateareluării curselor regulate din 15 iunie. Cu ocazia analizei pentru cea de-a treia etapă de relaxare, din 15 iunie există această posibilitate, după analiza specialiștilor”, a precizat el.

De asemenea, potrivit Mediafax, tot din 15 iunie persoanele care se întorc din străinătate ar putea fi plasate în izolare la domiciliu, și nu în carantină. „Înregistrând în frontieră un aflux mare de cetățeni, izolarea s-a impus și de la 1 iunie, dar în funcție de evoluția epidemiologică la nivelul întregii țări, se poate lua oricând o asemenea decizie cu privire la nemenținerea sau menținerea doar parțială a izolării la domiciliu”, a mai afirmat ministrul.

Noile măsuri de relaxare din 15 iunie despre care a vorbit ministrul de Interne Marcel Vela ar putea intra în vigoare dacă numărul de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus scade sau dacă va rămâne neschimbat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
image
image
image
image
image
image
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net