Noua Lege a Pensiilor a fost aprobată miercuri, 10 octombrie, de Guvernul României, după ce inițiativa a fost dezbătută în ședință. Noul proiect al Legii Pensiilor a primit si avizul Consiliului Economic şi Social.


Lia Olguţa Vasilescu, Ministrul Muncii, a anunţat după şedinţa de Guvern în care a fost adoptat noul proiect al Legii Pensiilor, că nicio pensie nu va scădea după recalculare, că nu se modifică vârsta standard de pensionare şi nici stagiul de cotizare, conform Mediafax.

„Nicio pensie nu va scădea după recalculare. Nu se modifică vârsta standard de pensionare şi nici stagiul de cotizare”, a declarat Lia Olguța Vasilescu. Ministrul Muncii a mai anunţat, de asemenea, că printre noutăţile aduse de proiect se numără cea privind introducerea masteratului şi doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, pentru fiecare an de perioadă asimilată urmând a se acorda câte 0,25 de puncte.

Proiectul de Lege a Pensiilor a suferit câteva modificări, de-a lungul timpului, în urma dezbaterilor cu sindicatele. Una dintre modificări se referă la majorarea Valorii Punctului de Referinţă (VPR) care se va majora şi în funcţie de „creşterea reală a câştigului salarial brut realizat”.

„Noua lege a pensiilor se va aplica etapizat, începând cu anul 2019 până în 2021, când va intra integral în vigoare, ceea ce îsneamnă şi noi creşteri a punctului de pensie la 1.265 de lei în 2019, 1.775 de lei în 2020 şi 1.875 de lei în 2021. Aceasta lege este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susţinută din punct de vedere bugetar şi asupra căreia ne-am consultat atât cu patronatele cât şi sindicatele”, a explicat și Viorica Dăncilă.

De asemenea, se prevede reducerea vârstei de pensionare pentru cei care muncesc în condiţii deosebite. Astfel, pentru un an realizat în condiţii deosebite, vârsta se reduce cu 3 luni, iar pentru un an realizat în condiţii speciale vârsta se reduce cu 6 luni. O altă modificare prevede o majorare cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzători, conform aceleiași surse, menționate anterior. 

loading...
Loading...