Noua structură a anului școlar, publicată în Monitorul Oficial. Cu cât s-a redus durata cursurilor

Ultima actualizare:

    Elevii vor avea 33 de săptămâni de cursuri
Elevii vor avea 33 de săptămâni de cursuri

Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial și a suferit câteva modificări. Cea mai importantă se referă la reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33 de săptămâni pentru toți elevii și de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învățământul profesional și tehnic.

Ce prevede noua structură a anului școlar

Noua structură a anului școlar a fost modificată prin Ordinul de ministru nr. 3.558 din 29 martie 2021, scrie edupedu.ro. Iată ce trebuie să știe părinții și copiii:

  • În perioada vacanțelor se pot organiza activități educative la grădiniță, cu prezență fizică, cu avizul DSP.
  • Pe durata vacanțelor se pot organiza activități remediale, cu prezența fizică, cu elevii de clasa a VIII-a și pentru elevii de la liceu, în toate localitățile până la indicele 6/1.000 de locuitori.
  • Săptămâna „Școala altfel” se poate organiza până pe 2 aprilie, iar în săptămâna aceasta școlile profesionale puteau organiza activități de instruire practică.

Semestrul a II-lea are 16 săptămâni, față de 17 cât avea inițial, și anul școlar pentru elevi se încheie pe 25 iunie.

  • Elevii de clasa a VIII-a au două vacanțe de Paști: între 2-11 aprilie, prima și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade aceștia fac cursuri în sistem online. Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai și 11 iunie. Pe 11 iunie aceștia iau vacanță, iar pe 22 iunie încep probele scrise de la Evaluarea națională 2021.
  • Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a au două vacanțe de Paști: între 2-11 aprilie, prima și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade și ei fac cursuri în sistem online. Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai și 4 iunie. Pe 4 iunie ei iau vacanță, iar pe 28 iunie încep probele scrise de la Bacalaureat 2021, cele de competențe urmând a se echivala la fel ca anul trecut.
  • Pentru grupele de grădiniță și toate celelalte clase (pregătitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a) anul școlar are o vacanță de o lună în perioada 2 aprilie – 4 mai și cursuri (potrivit scenariilor în vigoare) perioada 5 mai – 25 iunie.

Sorin Cîmpeanu, despre orele remediale

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat luni, 29 martie, că orele remediale şi de recuperare vor putea fi organizate şi în vacanţe, iar grădiniţele vor putea organiza activităţi educaţionale cu avizul DSP. „Va fi permisă organizarea orelor remediale/de recuperare chiar şi în perioada vacantelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6/1000. De asemenea, grădiniţele vor putea organiza activităţi educaţionale cu copiii, cu avizul DSP”, a spus luni Sorin Cîmpeanu. „Zilele suplimentare în vacanţa de primăvară se pot transforma în zile de şcoală cu prezenţă fizică în toate şcolile, în luna iunie”, a adăugat acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
Ghid de cumpărare TV Smart 2021: Cum să alegi cel mai bun televizor inteligent? jpeg
bani curs valutar dolari jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (5) jpg
bebelus jpg
pensie jpeg
invitatie de nunta jpg
Prințul William în noiembrie 2023  foto   GettyImages jpg
eruptie vulcan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net