Numele lui Florian Coldea a dispărut de pe site-ul SRI

Ultima actualizare:

    Numele lui florian Coldea nu mai apare pe site-ul SRIFoto: Mediafax
Numele lui florian Coldea nu mai apare pe site-ul SRIFoto: Mediafax

În urma dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiță, numele lui Florian Coldea, prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, suspendat din funcție, nu se mai regăsește pe site-ul oficial al instituției.

Numele lui Coldea a fost înlocuit la secțiunea „Conducerea SRI” cu cele ale directorului Eduard Raul Hellvig și ale celor trei adjuncți: colonelul Cristian Bizadea, generalul de brigadă Adrian Ciocîrlan și general-locotenentul George-Viorel Voinescu, informează News.ro. alături de numele lor sunt trecute fotografiile lor, date din CV și din declarațiile de avere și de interese.

După ce fostul deputat, Sebastian Ghiță, a făcut mai multe dezvăluiri prin intermediul aparițiilor televizate de pe România Tv, SRI a anunțat joi, 12 ianuarie, că va desfășura o anchetă în privința lui coldea. Până la finalizarea cercetărilor, acesta a fost pus la dispoziția directorului Serviciului Român de Informații, care i-a preluat și atribuțiile, potrivit sursei citate.

Numele lui Florian Coldea a fost de multe ori invocat de politicieni atunci când a fost vorba de numiri în funcție sau de acțiuni ale justiției. Printre aceștia se numără Elena Udrea, Traian Băsescu, iar cel mai recent, Sebastian Ghiță, care este dispărut de pe 21 decembrie, dar a tot apărut în cadrul televiziunii pe care o controlează în șapte înregistrări video, unde lansează diverse acuzații și pare că prezintă unele dovezi ale nevinovăției sale.

Ghiță a declarat că a petrecut două concedii împreună cu Coldea în Insulele Seychelles, în 2010 și în Toscana, în 2012, unde ar fi fost și Vasile Dâncu. Pe înregistrare, Ghiță a arătat și o fotografie, în care susține că apar soția sa și a lui Florian Coldea.

Acesta nu este primul caz când acesta este anchetat. Primul scandal în care a fost implicat a fost cel din 2007, când Mircea Geoană, pe atunci liderul PSD, l-a acuzat că ar fi cerut informații cu privire la judecătorii CCR Ion Predescu, Nicolae Cochinescu și Aspazia Cojocaru. Acțiunea sa ar fi influențat decizia Curții Constituționale de refuzare a suspendării lui Traian Băsescu din funcția de președinte.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net