O angajată a Prefecturii s-a spânzurat. Dosarul retrocedărilor din Buzău

Ultima actualizare:

    Luminița Ionescu, șefa comisiei de retrocedări din Prefectura Buzău, s-a sinucis
Luminița Ionescu, șefa comisiei de retrocedări din Prefectura Buzău, s-a sinucis

Luminița Ionescu, șefa comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate din Prefectura Buzău, a fost găsită spânzurată azi. Femeia de 57 de ani fusese chemată la DNA Ploiești pentru a fi audiată, în dosarul fostului prefect Paul Beganu, acum arestat.

Luminița Ionescu, în vârstă de 57 de ani, a coordonat, în vremea în care Paul Beganu era prefect de Buzău, grupul de lucru al comisiei pentru reconstituirea dreptului de proprietate, scrie Mediafax.

Femeia a fost găsită spânzurată luni dimineață, în curtea casei sale, unde locuia împreună cu mama sa.

O femeie a sunat la 112, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că pe corpul femeii nu sunt urme de violență, în afara celor lăsate de frânghie.

Luminița Ionescu fusese chemată, în urmă cu câteva săptămâni, la DNA Ploiești, pentru a fi audiată, în cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure în localitatea Gura Teghii.

”Sunt în stare de șoc. Era un om de calitate, toată Prefectura ne bazam pe ea, nu-mi vine să cred, nu știu de ce a făcut asta. De două zile era foarte stresată, avea mama bolnavă și în vârstă și o fată studentă la București, în rest nu avea pe nimeni. Vineri, mi-a spus că e foarte stresată, că simte un nod în gât. I-am zis că toți suntem stresați oriunde am lucra, am încercat s-o încurajez. Era inginer agronom și lucra în Prefectură din '91”, a declarat prefectul Maria Buleandră, citată de Mediafax.

Fostul prefect de Buzău Paul Beganu şi alte trei persoane implicate în cazul retrocedării ilegale a peste 5.000 de hectare de pădure -avocatul Mihail Cosmin Vasile, Ion Irimia, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva şi omul de afaceri Gheorghe Ceteraş- au fost arestaţi preventiv, vineri dimineaţă, iar judecătorul Neculae Toader, fost preşedinte al Judecătoriei Pătârlagele, implicat în acelaşi dosar, a fost pus sub control judiciar.

Procurorii DNA Ploiești instrumentează un dosar în care fostul prefect de Buzău Paul Beganu, angajatul Direcției Silvice și judecătorul Neculae Toader sunt suspectați că ar fi luat mită 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure, Toader fiind acuzat şi de abuz în serviciu.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier, situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău, în favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzând un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) în dauna statului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
cavou Iulia Hasdeu jpg
virnant jpeg
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net