O doctoriță din Iași s-a urcat beată la volan și a provocat un accident. Ce alcoolemie avea femeia

Ultima actualizare:

    O doctoriță din Iași a provocat un accident după ce s-a urcat beată la volan Sursă foto: Arhivă Click!
O doctoriță din Iași a provocat un accident după ce s-a urcat beată la volan Sursă foto: Arhivă Click!

O doctoriţă de la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi a provocat un accident rutier, miercuri seară, pe Calea Galata. Medicul se afla sub influența băuturilor alcoolice, potrivit polițiștilor.

După ce a consumat 300 ml. de băuturi spirtoase, doctoriţa a urcat la volan şi a mers circa 30 de metri pe contrasens, acroşând un autoturism Renault Talisman. Femeia se deplasa dinspre Galata, spre semafor, pe contrasens, când, la un moment dat, un şofer care se afla pe sensul opus, a început să îi facă flash-uri, pentru a o atenţiona. Având reflexele întârziate din cauza consumului de alcool, doctoriţa a acroșat vehiculul, relatează Adevărul.

În urma testării, poliţiştii au constatat că Theodora R. avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, după un control amănunţit, poliţiştii ieşeni au descoperit că autoturismul Skoda, condus de către doctoriţa vinovată, avea ITP-ul expirat.

Femeia, medic primar la Maternitatea ”Elena Doamna” din Iaşi, s-a prezentat la Serviciul Rutier fără a opune rezistență și va fi sancționată pentru fapta sa. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net