O primărie din Vrancea oferă 150 de lei persoanelor care îi fotografiază pe cei care aruncă gunoaie pe străzi

Ultima actualizare:

    Administrația din Soveja caută soluții pentru a avea o comună curată Foto: adevarul.ro
Administrația din Soveja caută soluții pentru a avea o comună curată Foto: adevarul.ro

O soluție inedită pentru a scăpa de gunoaiele aruncate pe străzi! Dacă amenzile nu au rezolvat problema deșeurilor de tot felul aruncate la întâmplare pe domeniul public, atunci speranța stă în premii!

Adminstraţia comunei vrâncene Soveja şi-a propus să aducă cu orice preț localitatea în lumea civilizată! În speranța că visul va deveni realitate, iar localitatea va fi și frumoasă, dar și curată, Primăria a decis să ofere premii pentru fiecare fotografie și filmuleț care surpind oameni aruncând gunoaie pe domeniul public. Premiul oferit este în valoare de 150 de lei pentru fiecare poza sau filmare.

Autorităţile locale sunt nemulţumite de faptul că au investit într-un sistem de colectare a deşeurilor, dar unii localnici aruncă gunoiul pe domeniul public. Se pare că unii au înțeles să pună deşeurile din plastic şi hârtie în coşurile amplasate în comună, însă mai sunt persoane care nu țin cont de acest lucru, scrie adevarul.ro.

„Se impun măsuri mai puțin ortodoxe”

Primăria Soveja a achiziţionat şi 1.000 de pubele pentru gunoiul menajer care vor fi distribuite populaţiei, precum şi saci pentru gunoiul selectiv. Mai mult, a găsit şi o firmă care ridică deşeurile selective, astfel încât maşina localităţii să ridice doar pubelele cu gunoi menajer.

În ciuda acestor măsuri, există oameni care nu au luat în serios acţiunile de igienizare şi apelurile la curăţenie. ”Astfel că măsuri mai puţin ortodoxe se impun pentru aducerea la acelaşi numitor a celor care aruncă în continuare gunoaie pe albiile râurilor, în poieni sau în spatele grădinilor. PRIMĂRIA OFERĂ UN PREMIU DE 150 de lei pentru fiecare video sau fotografie din care să reiasă imaginea clară sau numărul de înmatriculare al oamenilor sau maşinilor care aruncă deşeurile pe spaţiile publice. Acestea pot fi trimise la contact@comunasoveja.ro sau mesaj pe inbox-ul paginii Primăria Soveja. Avem nevoie de #Sovejacurată”, anunţă Primăria Soveja, conform adevarul.ro.

Potrivit Legii 195/2005, art. 96 alin. 1, „constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” aruncatul gunoaielor în spaţiile publice.

Primarul sectorului 2 al Capitalei: ”Nu putem mătura din oră în oră” 


    Radu Mihaiu spune că va da amenzi pentru orice chiștoc aruncat pe domeniul publicFoto: Facebook
Radu Mihaiu spune că va da amenzi pentru orice chiștoc aruncat pe domeniul publicFoto: Facebook

Și primarul sectorului 2 din Capitală, Radu Mihaiu, a atras atenția bucureștenilor că va accelera ritmul amenzilor până când oamenii vor deveni responsabili și vor menține curățenia urbei. Edilul a postat pe Facebook poze sugestive în acest sens, cu un comentariu pe măsură.   


    Resturile sunt aruncate lângă coșul de gunoiFoto: Facebook
Resturile sunt aruncate lângă coșul de gunoiFoto: Facebook

„Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coș, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coș stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu știu voi, dar eu nu vreau și nici nu accept asta. Continuăm să îi sancționăm pe toți cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înțelege că pentru spațiul public suntem toți responsabili. Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie și de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curățenia.”, a postat Radu Mihaiu.

Citește și: 

Arunci ţigările pe stradă? Amendă de 2.500 de lei! 

Străzile din sectorul 1 au ajuns depozite de gunoi. Primăria și firma de salubrizare se ceartă pe bani iar deșeurile zac neridicate

image
image
image
image
image
image
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net