O româncă, numită șefa unei mari companii, pe trei continente

Ultima actualizare:

    Doina Ionescu face naveta între România și Germania
Doina Ionescu face naveta între România și Germania

Fizician de profesie, Doinei Ionescu i s-au încredințat, din septembrie, operațiunile de pe trei continente ale uneia dintre cele mai mari companii farmaceutice din lume, Merk. Click! a aflat cum a reușit românca să ajungă aici și ce face exact în cadrul grupului farmaceutic, dar și cum îmbină profesia cu viața de familie.

Head of Commercial Operations pe regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) a Merk. Acesta este postul pe care îl ocupă Doina Ionescu, în prezent. O responsabilitate imensă, căreia doar un profesionist desăvârșit îi poate face față. Iar Doina Ionescu este acest profesionist, din moment ce proprietarii grupului farmaceutic au decis că pot avea încredere în românca noastră.

„Munca de Head of Commercial Operations pe regiunea EMEA este o poveste complexă, în sensul că esența jobului stă în dezvoltarea oamenilor de pe cele trei continente. Și asta, pentru că eu cred că eficiența operațiunilor companiei și succesul acesteia pe termen lung depind cel mai mult de echipa sa. De aceea, interesul meu este să îmi ajut colegii să se dezvolte personal și profesional, astfel încât, atunci când se impune identificarea celor mai bune soluții pentru companie, aceștia să poată lua deciziile potrivite”, spune Doina Ionescu despre funcția pe care o ocupă în cadrul companiei.

Colaborarea româncei cu Merk a început în anul 1998. „Tocmai îmi dădusem doctoratul cu o teză în fizica cristalelor lichide și îmi dădusem deja seama că îmi doream să aprofundez subiectul. Fiind singura companie din Europa care investea în cercetarea cristalelor lichide, compania Merck a fost o alegere cât se poate de natural”, a explicat românca.

La scurt timp, a urmat și un MBA, la Ashridge Business School, aici, reușind să dobândească cunoștințe și aptitudini cu totul diferite de cele pe care le obții într-o școală doctorală.

„În această companie am ajuns natural, datorită interesului meu de cercetare. Însă cu ajutoul MBA-ului am intrat într-o altă sferă de dezvoltare personală și profesională, cea a business-ului, a afacerilor. Iar asta mi-a deschis noi oportunități, chiar în interiorul companiei”, a adăugat Doina.

Ea ne-a povestit și cum a ajuns să fie pasionată de fizică și matematică, pasiune care, mai târziu, a adus-o într-un post atât de important.

„Probabil mi-a plăcut matematica încă de la primele ore de școală, dar mi-a fost cu adevărat clar când am luat prima notă de 2, în clasa a șasea. Atunci mi-am dat seama că nivelul meu nu era acela. În acel moment, am realizat că puteam mai mult. În liceu, însă, pasiunea pentru matematică s-a transformat în pasiune pentru fizică. Datorită profesorului pe care îl aveam atunci și, trebuie să recunosc, și datorită lui Einstein. Mi s-a părut fascinant să citesc despre teoria relativității! Apoi, la facultate am devenit pasionată de fizica reactorilor nucleari. Însă, pentru că, în perioada aceea, a murit tatăl meu și, în sinea mea, am dat vina pe dezastrul de la Cernobîl, s-a născut în mine dorința enormă să lucrez într-o companie farmaceutică, unde să pot găsi tratamente împotriva cancerului. Se poate să fi fost doar un pretext, se poate ca pasiunea mea să fi fost acolo dintotdeauna. Nu știu. Cert este că mi-am dorit să lucrez în cercetare și ca munca mea să conteze”, s-a destăinuit Doina.

Trebuie spus că și-a început cariera ca fizician la Institutul de Fizică Atomică din București. Acesta a fost primul ei job. Își amintește și acum cu drag de perioada aceea frumoasă. Slujba a obținut-o prin repartiție guvernamentală, la terminarea facultății, iar din primul salariu câștigat și-a cumpărat un kilogram de cafea.

Apoi, a plecat în Marea Britanie, unde, timp de zece ani, a lucrat la filiala Merk de acolo.

Deși, are un ”job pe trei continente”, Doina Ionescu spune „acasă” în România, unde locuiește, în prezent, alături de soțul său, fost sportiv de performanță. Trebuie spus, însă, că face naveta între România și Germania, doar o săptămână pe lună stând în țară. Acest lucru n-ar fi fost atât de ușor de făcut, dacă fiica ei, elevă în clasa a XI-a, n-ar fi fost plecată la studii în Marea Britanie.

Din noua poziție pe care o ocupă, Doina are planuri mari. De altfel, luna trecută a obținut aprobare pentru două tratamente revoluționare. Unul dintre ele, aprobat de Comisia Europeană, este destinat pacienților care suferă de scleroză multiplă, cărora le asigură o independență de patru ani, după numai două săptămâni de tratament.

„Acești oameni vor avea posibilitatea să uite că sunt bolnavi. Și asta mi se pare extraordinar. Avelumab este singurul tratament din Europa ce utilizează imunooncologia în tratamentul țintit al cancerului de piele și a fost aprobat deja în Statele Unite și EMEA. Sper să reușim să le oferim pacienților aceste tratamente în următorii doi ani”, a mai spus managerul Merck.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net